Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a afirmat marţi, în discursul ţinut la manifestările dedicate Zilei Unirii, că în prezent în România e nevoie "din nou de o generaţie de oameni de stat care să facă proiecte de ţară".
"Discursul politic nu-şi mai găseşte locul. Trebuie să ne îndreptăm atenţia spre muncă, spre inteligenţă, spre tenacitate pentru proiecte de ţară. Trebuie să naştem din nou o generaţie de oameni de stat care să facă proiecte de ţară. A venit momentul să ne dăm din nou mână cu mână, să uităm tot ceea ce ne dezbină, să uităm de lucrurile care ne îndepărtează şi să ne apropiem unii de alţii. Din toate câte s-au spus de-a lungul istoriei, din cele ce se rostesc de fiecare dată reiese un singur lucru: merită să crezi în Iaşi, merită să crezi în România", a spus primarul Mihai Chirica.
Primarul Iaşiului a spus celor veniţi în Piaţa Unirii că trebuie să ne amintim de fiecare dată cu plăcere "ceea ce au făcut înaintaşii noştri acum aproape două veacuri, acum 158 de ani, când au pus în slujba ţării inteligenţa lor, tenacitatea, răbdarea, dorinţa de a face o ţară".
"Suntem în faţa unei naţiuni. Suntem în faţa românilor de pretutindeni. Trebuie să nu-i dezamăgim. Acei oameni au uitat de culoarea politică, de lupta pe care au dus-o uneori pentru a câştiga un scaun şi au pus toată forţa în slujba unui proiect de ţară. Ei sunt cei care ne reprezintă şi astăzi. Ei sunt modele pentru noi şi trebuie să-i urmăm", a spus primarul ieşean în discursul său.
El a subliniat că România, precum întreaga Europă şi lume, trăieşte momente deosebite, afirmând în acest sens că "lumea s-a schimbat". Edilul Iaşiului a făcut totodată apel la toleranţă şi iubire.
"Vedem tot mai mult cum ura înlocuieşte iubirea, cum toleranţa este înlocuită de intoleranţă, cum deznădejdea apare tot mai des în minţile oamenilor. Ne răzvrătim din orice, nu ne mai înţelegem, nu mai putem purta dialog. Nu acesta este drumul nostru. Nu acest drum va face din România o ţară puternică, o ţară europeană, o ţară în care instituţiile statului să fie respectate. Trebuie să schimbăm ceva. Astăzi, când Iaşiul poate deveni din nou oraş al începuturilor, astăzi când ne reamintim de fiecare dată că România s-a născut la Iaşi, haideţi să punem din nou mână cu mână şi să facem din nou hora toleranţei, hora iubirii, hora care să facă din ţara noastră, din oraşul nostru, din Moldova noastră, o ţară puternică, o regiune puternică, un oraş în care să ne respectăm cu toţii", a mai spus primarul Mihai Chirica. AGERPRES