x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mircea Geoană: Clasa politică e mai dezbinată ca niciodată

Mircea Geoană: Clasa politică e mai dezbinată ca niciodată

09 Mai 2009   •   00:00

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, astăzi, la Iaşi, că România se află într-o criză de proiect naţional, în pofida faptului că naţiunea română are toate ingredientele unei naţiuni de succes, clasa română fiind mai dezbinată ca niciodată, scrie Mediafax.

Mircea Geoană a făcut aceste afirmaţii la Simpozionul "Europa - tradiţie, solidaritate, identitate", organizat de Primăria Iaşi în aula Universităţii Tehnice din Iaşi.

"Nu există un pericol mai mare decât lipsa de curaj şi viziune. După zece ani de creştere economică, nu suntem în stare să construim un kilometru de autostradă şi suntem în permanenţă într-un fel de virus al vrajbei. Este prea mult scandal şi interes îngust. Clasa politică este mai dezbinată ca niciodată, este necesară o reprofesionalizare a României şi nu trebuie pierdută speranţa că se poate reuşi. Sunt multe lucruri care nu merg în această ţară, dar dacă ne adunăm în jurul unui proiect putem reuşi", a declarat preşedintele PSD.

În cursul dimineţii, liderul PSD, Mircea Geoană, a participat la festivităţile dedicate Zilei Europei, organizate la Statuia Independenţei din centrul municipiului Iaşi. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic