x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mircea Toader: CCR a făcut dreptate. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost un "derapaj legislativ"

Mircea Toader: CCR a făcut dreptate. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost un "derapaj legislativ"

10 Iul 2012   •   11:56
Mircea Toader: CCR a făcut dreptate. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost un "derapaj legislativ"

Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, afirma ca i se pare "corecta" decizia Curtii Constitutionale cu privire la legea de modificare a referendumului si precizeaza ca Guvernul trebuie acum sa-si retraga ordonanta carte prevede ca presedintele poate fi suspendat cu jumatate plus unu din numarul alegatorilor care se prezinta la vot.

"Decizia Curtii Constitutionale in privinta referendumului mi se pare corecta, s-a facut dreptate. Cel mai grav este insa faptul ca Guvernul a dat o ordonanta de urgenta in timpul procesului de suspendare a presedintelui care ramane in vigoare si care spune ca presedintele poate fi suspendat cu jumatate plus unu din numarul celor care se prezinta la vot. Aceasta ordonanta, potrivit jurisprudentei, trebuie retrasa de catre Guvern. Guvernul este obligat sa o retraga, iar daca nu face asta, face un abuz si mai mare decat a facut pana acum prin emiterea ei", a spus Toader, potrivit Agerpres.

In opinia sa, ordonanta de urgenta a fost "un derapaj legislativ" pentru ca a fost data in timpul procesului de suspendare a presedintelui iar pentru ca nu mai poate fi contestata la CCR ea trebuie retrasa.

Curtea Constitutionala a Romaniei a decis marti ca legea de modificare a referendumului este constitutionala daca asigura participarea a cel putin jumatate plus unu din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente.

×