x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mircia Gutău: Cer ruperea colaborării dintre PD-L cu PSD!

Mircia Gutău: Cer ruperea colaborării dintre PD-L cu PSD!

de Ovidiu Ciutescu    |    31 Iul 2009   •   00:00
Mircia Gutău: Cer ruperea colaborării dintre PD-L cu PSD!

Preşedintele organizaţiei judeţene a PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută astăzi , că la prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional al partidului va solicita ruperea protocolului de colaborare cu PSD.



"Nu se poate aşa ceva, ei nu fac decât să ne jignească. La fiecare şedinţă a PSD, subiectul este PD-L, ba mai mult, în colegiul prefectural de zilele trecute, unde trebuia să fie o discuţie strict apolitică, reprezentanţii social-democraţilor nu au făcut decât să critice partidul nostru. Dacă ei vor continua aceeaşi strategie de a ne jigni dimineaţa şi seara de a căuta împăcare, voi propune la viitoarea şedinţă a BPN ruperea coaliţiei", a declarat primarul Râmnicului.

La aceeaşi conferinţă de presă, la care au participat şi parlamentarii vâlceni ai PD-L, s-a menţionat faptul că tensiunile dintre cele două partide au atins apogeul în ultima săptămână. "La discuţiile privind cazul Ridzi şi cazul Udrea am văzut o reeditare a coaliţiei PNL - PSD. Liberalii ne calomniau de la tribuna Parlamentului, iar social-democraţii aplaudau", a spus deputatul Sorin Zamfirescu, citat de Agerpres.

O altă problemă pe care şeful democrat-liberalilor vâlceni a ţinut să o precizeze se referă la prezenţa în teritoriu, la audienţele lui Ion Câlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi preşedinte PSD Vâlcea, a directorilor deconcentratelor: "Mi se pare o încercare de racolare a acestora, o manifestare de populism. Nu ştiu ce rost are prezenţa şefului Inspectoratului de Poliţie alături de Câlea în teritoriu".

Mircia Gutău a fost desemnat în urmă cu o lună preşedintele organizaţiei PD-L Vâlcea şi, conform declaraţiilor lui Vasile Blaga, acesta are menirea de a aduce partidului în judeţ un scor electoral de 40%, la prezidenţialele din toamnă.La alegerile din ultimii ani, partidul care a ieşit de fiecare dată pe primul loc în judeţul Vâlcea a fost PSD.

×
Subiecte în articol: politic