Ieri, inaintea sedintei Colegiului Director, deputatul Sulfina Barbu a comentat declaratiile presedintelui Basescu potrivit carora nu exista un candidat suficient de bun pentru a-l infrange pe Sorin Oprescu la Primaria Capitalei. "Fiecare om politic poate sa aiba un punct de vedere. PDL cu siguranta va avea un candidat la Primaria Generala, este un actor politic important la nivelul Primariei Bucurestiului si la nivelul Bucurestiului si sunt convinsa ca, daca se face un efort sustinut din partea organizatiilor de sector, exista posibilitatea ca al nostru candidat sa fie castigator", a spus Sulfina Barbu. Ea a evitat sa spuna daca PDL a identificat deja un candidat pentru Primaria Capitalei, precizand doar ca acesta "va fi anuntat undeva la sfarsitul lunii martie".
Ea a mai spus ca in mod natural fiecare partid cauta sa desemneze cei mai buni candidati in cursele electorale. Sulfina Barbu s-a declarat convinsa ca PDL va avea cel mai bun candidat pentru Primaria Generala. In privinta sanselor ca Sorin Oprescu sa fie invins de candidatul PDL, Sulfina Barbu a spus ca "orice partid politic, atunci cand isi desemneaza un candidat, merge cu cel mai bun, cu cel care are cele mai bune sanse in alegerile locale".
.htm
Citește pe Antena3.ro

