x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE Mită în PNL: Funcții oferite pentru a manipula votul asupra moțiunii de cenzură. Dominic Fritz cere demisiile

UPDATE Mită în PNL: Funcții oferite pentru a manipula votul asupra moțiunii de cenzură. Dominic Fritz cere demisiile

14 Oct 2021   •   16:51
UPDATE Mită în PNL: Funcții oferite pentru a manipula votul asupra moțiunii de cenzură. Dominic Fritz cere demisiile

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, cere demisii din Parlament și de la conducerea companiei de transport public, după ce DNA a anunțat că deputatul Cosmin Șandru și Nicolae Bitea sunt acuzați de dare de mită pentru că ar fi promis unui alt deputat numirea unor apropiați în funcții dacă nu merge la votul moțiunii.

„Le cer domnilor Cosmin Șandru, deputat PNL de Timiș și Nicolae Bitea, directorul STPT, demisiile de onoare din Parlament și de la conducerea companiei timișorene de transport public. Au apărut informații că DNA a început urmărirea penală împotriva celor doi politicieni locali, membri ai PNL, care au fost înregistrați oferind funcții în deconcentratele din Timișoara și Timiș contra voturi împotriva moțiunii de cenzură. Îi cer lui Alin Nica să spună public dacă avea cunoștință de tranzacționarea de funcții din deconcentrate contra voturi, in condițiile în care a cerut personal și public menținerea dlui Bitea în funcția de director al STPT, iar soția dlui Șandru este consiliera personală a domniei sale”, scrie pe Facebook Dominic Fritz.

El afirmă că este „inacceptabil ca Timișoara să fie asociată cu fenomenul de corupție politică din cauza acțiunilor în care sunt implicați cei doi membri ai PNL”.

„Dar realitatea este că, în spatele ușilor închise, așa au funcționat administrațiile orașului în ultimii 30 de ani, pe baza acestui tip de tranzactionalism pe care am început să-l stârpim în Primăria Timișoara. Cer PNL Timiș să se delimiteze clar și public de astfel de practici și să nu atragă asupra Timișoarei această nedorită reputație, că aici se vând funcții și voturi. Autosuspendarea dlui Șandru este insuficientă, este necesară o asumare politică. Am cerut Consiliului de Administrație STPT să verifice dacă au fost tranzacționate posturi în societatea timișoreană de transport. Nici primarul și nici consiliul de administrație nu au dreptul, potrivit legilor României, să demită un director de companie publică locală pentru activități care nu au legătură cu compania. De aceea este necesară o verificare în cadrul STPT pentru a afla dacă, în această companie publică locală, s-au oferit poziții contra altor beneficii politice, conchide primarul municipiului Timișoara.

Deputatul Cosmin Șandru și directorul general al Societății de Transport Public Timișoara, Nicolae Florin Bitea, sunt acuzați de dare de mită și cercetați de DNA pentru că ar fi promis unui alt deputat numirea unor apropiați în funcții dacă nu merge la votul moțiunii de cenzură.

ȘTIRE INIȚIALĂ Deputatul PNL Cosmin Șandru și directorul general al Societății de Transport Public Timișoara, Nicolae Florin Bitea, sunt acuzați de dare de mită și cercetați de DNA pentru că ar fi promis unui alt deputat numirea unor apropiați în funcții dacă nu merge la votul moțiunii de cenzură.

Procurorii DNA au început urmărirea penală față de deputatul Cosmin Șandru și de Nicolae - Florin Bitea, director general al Societății de Transport Public Timișoara, pentru dare de mită.

Potrivit procurorilor, în 1 octombrie, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, Cosmin Șandru și Nicolae-Florin Bitea i-ar fi promis unei alte persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice.

„Pentru a beneficia de această , persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, din data de 5 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea”, arată procurorii anticorupție.

Surse juridice susțin că cel căruia i se promiteau funcții dacă nu merge la vot este un deputat AUR.

Celor doi suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală.

Mediafax

×
Subiecte în articol: pnl motiune de cenzura pnl cosmin sandru