Noua organizatii ale societatii civile - Academia de Advocacy, Agentia de monitorizare a presei Academia Catavencu, APADOR - CH, Pro Democratia, Centrul pentru Jurnalism Independent, Freedom House, Fundatia pentru o Societate Deschisa, GDS si SAR - cer Guvernului sa adopte o noua ordonanta de urgenta prin care sa modifice Legea deconspirarii Securitatii, astfel incat "sa se asigure transparenta totala a procesului si sa se reduca riscul de manipulare". In opinia lor, din Legea Ticu ar trebui eliminata sintagma "politie politica", "generatoare de multiple interpretari si neintelegeri", iar dosarele informatorilor si colaboratorilor Securitatii sa fie publicate pe internet, urmand ca CNSAS sa se pronunte doar asupra masurii in care informatiile oferite de acestia au lezat drepturile si libertatile cetatenesti. Totodata, publica ar trebui sa fie si lista completa a ofiterilor si subofiterilor de Securitate care au activat intre 1947 si 1990, dar si lista activistilor de partid care au coordonat activitatile Securitatii in aceasta perioada, urmand ca CNSAS sa analizeze daca actiunile lor au contravenit principiilor drepturilor omului. Astfel, organizatiile semnatare solicita Guvernului transferarea catre CNSAS a arhivelor fostului partid comunist. (Oana Stancu)