Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că PSD nu îşi poate permite ca, în această perioadă, să meargă cu două tipuri diferite de mesaj şi că, din acest punct de vedere, solicitarea făcută de Victor Ponta referitor la Mircea Geoană este firească şi legitimă.
"Partidul trebuie să meargă într-o singură direcţie acum. Este o perioadă foarte importantă şi nu ne putem permite să mergem cu două mesaje în acelaşi timp. Din punctul ăsta de vedere, ceea ce a cerut Victor Ponta mi se pare absolut firesc şi legitim, pentru că, altfel, în permanenţă, se va putea juca între două tipuri de mesaj, două tipuri de soluţii, două tipuri de abordări. Trebuie găsită o soluţie pentru că, în perioada care urmează, vom avea nevoie de foarte multă disciplină în interiorul partidului, de mesaj şi de o mai bună organizare", a declarat Năstase.El a apreciat că este nevoie de o foarte bună disciplină a mesajului pe care îl dă PSD, în aşa fel încât să nu mai aibă, în perioada următoare, de dat explicaţii în legătură cu poziţii diferite în ceea ce priveşte FMI sau în ce priveşte relaţia cu liberalii.
"De aceea, dacă hotărâm un anumit lucru în BPN, toţi trebuie să mergem în acea direcţie. Asta e problema esenţială şi nu este vorba doar despre Mircea Geoană, ci de toată lumea, dacă vrem să devenim credibili cu mesajul cu care venim. (...) BPN trebuie să ia măsuri ca aceste lucruri să nu se mai întâmple", a spus Năstase.