Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase afirmă, pe blog, referindu-se la prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, duminică, la şedinţa de Guvern, că a fost de fapt o conferinţă de presă a preşedintelui-jucător cu guvern-spectator.
"«Dirigintele» Traian Băsescu a mers să le spună premierului oficial, miniştrilor – inclusiv ministrului de Finanţe – că finanţele ţării sunt în stare gravă. A mers să le spună, în şedinţa de guvern, dar, în direct, la televiziuni. A fost, de fapt, o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, a preşedintelui-jucător, cu guvern-spectator. Pe de altă parte, dacă guvernul nu este capabil, singur, să înţeleagă aceste lucruri, mă întreb de ce mai este nevoie de guvern. Nu ar fi suficient Traian Băsescu pentru a conduce ţara?", afirmă fostul premier, citat de Mediafax.
De asemenea, Năstase se întreabă dacă "datele statistice referitoare la starea economiei nu trebuie să ajungă, mai întâi, la guvern".
"Ajung, ele, în primul rând, la Cotroceni? Este Institutul Naţional de Statistică, precum serviciile secrete, în subordinea lui Traian Băsescu?", mai scrie Năstase pe blog.
Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent, duminică, la începutul şedinţei de Guvern, unde urma să se discute despre descentralizare, aplicarea programului "Prima Casă" şi comasarea unor taxe şi tarife parafiscale.
Băsescu a declarat că optimismul BNR privind economia nu are acoperire şi că România intră în recesiune, a cerut miniştrilor să nu depăşească fondul de salarii şi a estimat o nouă rectificare bugetară negativă.
Şeful statului a cerut ministrului Educaţiei să nu scoată sportul din şcoli şi să adapteze programa şcolară cerinţelor economiei, a cerut ca la alegerile prezidenţiale fiecare secţie de votare să aibă un calculator conectat la Internet pentru a preveni turismul electoral şi a mai solicitat reluarea plăţii sporurilor către militarii din teatrele de operaţiuni din luna iulie.
Băsescu a cerut Ministerului de Finanţe să compenseze mai rapid TVA-ul pentru firme, a recomandat Guvernului să stabilească o dobândă în jur de cinci procente pentru creditele în euro care vor fi contractate în cadrul programului "Prima Casă" şi a declarat că Banca Naţională a României are o rezervă de aproape 12 miliarde euro şi deţine în lei echivalentul a 6 miliarde euro, care sunt bani ai băncilor comerciale, fiind obligată să rămână cu o rezervă de numai 2% pentru ca România să intre în zona euro în 2014. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro