x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicolae Bănicioiu: Cinci milioane de bolnavi cronici, ignorați de autorități

Nicolae Bănicioiu: Cinci milioane de bolnavi cronici, ignorați de autorități

de Ion Alexandru    |    20 Mai 2020   •   09:50
Nicolae Bănicioiu: Cinci milioane de bolnavi cronici, ignorați de autorități

Fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu scrie, pe contul său de socializare, că aproximativ cinci milioane de pacienți cronici, aflați în evidențele sistemului de sănătate, au fost ignorați de medici, în timpul stării de urgență. Acesta arată că internările în spitalele din România au fost interzise, iar medicii au preluat doar urgențe, însă unii oameni au fost lăsați să moară, spune Bănicioiu. „Autoritățile s-au concentrat exclusiv asupra cazurilor de coronavirus, care nu depășesc 18.000”, spune acesta.

Bănicioiu precizează că „se ascunde la greu adevărul despre morții și dramele pacienților non-COVID! Nu există anchete de presă, politicienii nu vorbesc despre asta , ONG-urile tac! Oare de ce? Poate vom afla, până la urmă”. „În România ultimelor două luni, toți pacienții existenți sunt COVID-19. Nu există niciun alt diagnostic, nici pacienți care să intre sub tratament sau să continue monitorizarea medicală a afecțiunii cronice. Cancer, hepatită, diabet, boli cardiovasculare, toate aceste afecțiuni au fost în totalitate lăsate deoparte, ca și cum nu ar conta sau nu ar mai avea gradul anterior de periculozitate! Atenție, ele sunt extrem de periculoase și chiar letale”, afirmă fostul ministru al Sănătății.

Deputatul i se adresează actualului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, precizând că numai luând în calcul cazurile de boli cronice raportate ajungem la un număr de 5 milioane de pacienți, fără să adăugăm urgențele care apar la tot pasul. „Oamenii aceștia au drepturi egale cu ale bolnavilor de COVID-19. În timp ce unii pacienți veniți cu boala din import, contractată la sparanghel sau alte leguminoase (unde au fost trimiși de guvernul dv. să se îmbolnăvească), ocupă paturile spitalelor, pacienții României nu au loc să fie tratați acolo unde și-au plătit lună de lună contribuția CAS și CASS deoarece nu au COVID-19, ci altceva”, a conchis Bănicioiu.

 

×