x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicușor Dan: Cătălin Predoiu trebuie să se retragă din cursa pentru Capitală

Nicușor Dan: Cătălin Predoiu trebuie să se retragă din cursa pentru Capitală

02 Iun 2016   •   20:02
Nicușor Dan: Cătălin Predoiu trebuie să se retragă din cursa pentru Capitală

Nicușor Dan, candidatul Uniunii Salvați Bucureștiul la funcția de primar general al Capitalei, îi cere contracandidatului său liberal Cătălin Predoiu să se retragă din cursă în urma sondajului "comun", realizat de o firmă britanică, în perioada 31 mai - 1 iunie.

"Domnul Predoiu a declarat, și-a asumat, a spus, ca o obligație pentru el, că în cazul în care este mai slab într-un sondaj comun se va retrage în favoarea celui mai bine clasat. Acest lucru s-a întâmplat, s-a făcut sondajul. PNL este invitat să îl auditeze — în continuare, datele sunt verificabile. Domnul Predoiu trebuie să tragă concluzia de aici, să se retragă sau va fi responsabil pentru rezultatul din 5 iunie", a afirmat joi Nicușor Dan, într-o conferință de presă pe acest subiect.

Potrivit acestui sondaj, Gabriela Firea ar obține la alegerile locale din duminică 34% din voturile bucureștenilor, Nicușor Dan — 16%, Cătălin Predoiu — 11%, Robert Turcescu — 5%.

Sondajul a fost realizat de firma TNS din Marea Britanie. Cercetarea a fost realizată pe 31 mai — 1 iunie, pe un eșantion de 1.000 de bucureșteni cu drept de vot, stratificat pe cote de vârstă, gen, cu interviuri aplicate prin telefon. Studiul a fost realizat la comanda USB.

×
Subiecte în articol: nicusor dan