Fondatorul Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, spune că a refuzat invitaţia de a participa la Congresul extraordinar al USR, care se desfăşoară sâmbătă la Poiana Braşov, deoarece nu ''poate gira cu prezenţa un congres viciat''.
''Am fost invitat la congresul de azi al USR. Înţeleg că a fost o dezbatere şi un vot în Biroul Naţional la care unii au fost pentru şi alţii au fost contra invitării mele. Am ales să nu particip. Nu pot gira prin prezenţa mea un congres viciat prin practici demne de PSD şi PNL. Alegerile delegaţilor din Bucureşti au fost anulate nestatutar, o spun parlamentarii jurişti ai partidului, şi refăcute pe un sistem diferit de cel folosit în restul judeţelor'', scrie pe Facebook Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, există ''o uriaşă presiune'' pentru ca USR ''să-şi abandoneze misiunea'' şi să devină un ''partid ca toate celelalte''.
''USR-ul e constituit din oameni de bună credinţă şi poate încă să-şi realizeze misiunea pentru care s-a înfiinţat. În ianuarie la Sibiu şi în mai la Cluj am încercat să ţin membrii USR cu picioarele pe pământ şi să le indic principalele riscuri pentru organizaţie. Dacă ar fi să enunţ azi principalele riscuri pentru USR, ele ar fi: 1) fanatismul şi radicalizarea taberelor (rezultat al referendumului intern poziţionare / nepoziţionare) - nimeni nu ascultă argumentele raţionale ale celuilalt; 2) toleranţa la nelegalitate - încălcarea dovedită a statutului nu interesează; 3) lipsa de reacţie la informaţii false circulate prin reţele informale'', arată acesta.
În opinia lui Nicuşor Dan, viitorul preşedinte al USR, indiferent care va fi acela, are ''un start foarte prost''.
''În orice caz, un start foarte prost pentru viitorul preşedinte al USR, oricare ar fi el. Un preşedinte care a încălcat deja statutul, ca membru al Biroului Naţional, prin decizia pe alegerile din Bucureşti. Un preşedinte ales la un Congres cu multe semne de întrebare, la care mulţi delegaţi au ales să nu participe. Un preşedinte fără legitimitate'', consideră acesta.
Singurul punct aflat pe ordinea de zi a congresului extraordinar al USR, organizat în urma demisiei lui Nicuşor Dan, este desemnarea viitorului preşedinte al partidului pentru următorii doi ani, iar cei doi candidaţi rămaşi în cursă sunt deputatul Dan Barna, care este şi purtător de cuvânt al USR, şi senatorul Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii.
Cristian Seidler s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile, acuzând nereguli în selectarea delegaţilor filialei din Bucureşti pentru congresul extraordinar de la Poiana Braşov.
Preşedintele interimar al Uniunii Salvaţi România (USR), Levente Elek, a declarat pentru AGERPRES că congresul partidului este statutar, iar ''boicotul'' unora dintre membrii formaţiunii nu va afecta legitimitatea viitorului lider, ce urmează să fie ales în cursul acestei zilei. AGERPRES