x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicușor Dan: România alege între diplomație și intervenția de urgență în Strâmtoarea Ormuz

Nicușor Dan: România alege între diplomație și intervenția de urgență în Strâmtoarea Ormuz

de Redacția Jurnalul    |    26 Mar 2026   •   20:30
Nicușor Dan: România alege între diplomație și intervenția de urgență în Strâmtoarea Ormuz
Sursa foto: Hepta/Mesajul președintelui despre criza din Ormuz

Președintele României, Nicușor Dan, a fost întrebat despre o posibilă implicare a țării în rezolvarea crizei din Strâmtoarea Ormuz. „Poate fi o soluție diplomatică sau o soluție la limită”, a răspuns șeful statului.

Declarația a fost făcută joi.

„Suntem cumva într-o situație similară cu cea din Coaliția de Voință în pregătirea unei intervenții care se va întâmpla în momentul în care nu va mai exista război în zona respectivă”, a explicat Nicușor Dan.

Președintele a mai spus că încă nu a fost luată o decizie.

„Poate să fie o soluție diplomatică, poate să fie o soluție la limită”, a adăugat Nicușor Dan.

Recent, România s-a alăturat declarației comune a mai multor state privind libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz. Atunci, președintele Nicușor Dan a invocat impactul crizei asupra prețului combustibililor.

„Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, principiu fundamental al dreptului internațional. Alăturarea României la acest demers are loc pe fondul implicațiilor grave pe care închiderea Strâmtorii le are asupra piețelor energetice globale, precum și asupra economiei mondiale. Efectele sunt resimțite și în Romania, în special în ceea ce privește prețul combustibililor. În acest sens, suntem pregătiți să participăm la eforturile comunității internaționale care vor conduce la menținerea preturilor la un nivel suportabil pentru populație. România își păstrează decizia clară de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu și lucrăm alături de partenerii internaționali pentru dezescaladare”, a transmis Nicușor Dan.

Semnatarii au cerut Iranului să înceteze imediat minarea, atacurile cu drone și rachete și blocarea de facto a strâmtorii. Au invocat Rezoluția ONU 2817, care califică perturbarea lanțurilor globale de aprovizionare cu energie drept amenințare la adresa păcii internaționale. Statele semnatare s-au declarat pregătite să contribuie la asigurarea trecerii în siguranță a navelor prin strâmtoare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nicusor dan ormuz interventie