x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienţii cu arsuri, elaborate de Ministerul Sănătăţii

Noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienţii cu arsuri, elaborate de Ministerul Sănătăţii

23 Iun 2019   •   11:21
Noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienţii cu arsuri, elaborate de Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii a elaborat două proiecte de acte normative care prevăd noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienţii cu arsuri.

Ministrul Sorina Pintea şi-a exprimat convingerea că odată cu aprobarea acestora nu vor mai exista sincope în ceea ce priveşte transferul pacienţilor cu arsuri în străinătate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii transmis duminică AGERPRES, proiectul de ordin pentru înfiinţarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienţii cu arsuri grave prevede că transferul în străinătate se va face numai pentru cazurile care întrunesc criteriile de acces în centrele de mari arşi, conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinului ministrului sănătăţii nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri şi numai în cazul în care paturile pentru tratamentul arşilor grav de la nivel naţional sunt integral ocupate, prin confirmare de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă - COSU.

Comisia, care va analiza dosarul medical al pacientului şi va stabili dacă este necesar transferul acestuia în străinatate, este formată din trei membri: medicul curant al pacientului, medicul şef linie de gardă ATI şi medicul şef linie de gardă chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz. Această comisie se va întruni în regim de urgenţă la solicitarea medicului curant al pacientului, în maximum două ore de la primirea cazului.

Proiectul mai stipulează că decizia comisiei de transfer al pacientului pentru tratamentul în străinătate se transmite Ministerului Sănătăţii - Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă - COSU, care solicită la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne asigurarea transportului autorizat. Medicul curant al pacientului realizează demersurile necesare pentru întocmirea raportului medical necesar eliberării documentului S2, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, proiectul asigură un acces mai bun al pacienţilor cu arsuri la servicii medicale prin adăugarea unor noi criterii de acces în centrele de mari arşi.

Cel de-al doilea proiect de Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri propune ca recuperarea medicală pentru pacientul cu arsuri să se desfăşoare în secţia de Medicină Fizică şi de Recuperare a spitalului în care acesta a fost tratat sau, dacă starea pacientului o permite, în alte secţii de Medicină Fizică şi de Recuperare, în ambele situaţii asigurându-se personalul necesar pentru reabilitarea medicală a pacienţilor cu arsuri grave. De asemenea, proiectul mai prevede ca în cazul centrului pentru arşi care asigură îngrijiri pentru copii să fie incluşi în schema de personal şi medici în specialitatea pediatrie şi chirurgie pediatrică.

"Am convingerea că, odată cu aprobarea acestor ordine, nu vor mai exista sincope în ceea ce priveşte transferul pacienţilor cu arsuri în străinătate. Am dorit să existe o procedură clară astfel încât ori de câte ori apare un caz nou, cea mai bună decizie să fie luată rapid, în interesul pacientului. Pe lângă aceste reglementări, continuăm demersurile pentru a crea propriul sistem de tratament al marilor arşi", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, potrivit comunicatului.

Cele două proiecte au fost elaborate de specialişti în ATI, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă şi recuperare medicală din cadrul Comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, cu consultarea reprezentanţilor pacienţilor care au suferit arsuri.

Cele două documente se află în transparenţă decizională, pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

AGERPRES

×