O şedinţă de urgenţă a fost convocată la Palatul Parlamentului, în această dimineaţă, pentru discutarea unei probleme care a apărut după alegeri: în sala de plen şi în care se desfăşoară şedinţele Senatului nu sunt suficiente scaune pentru aleşi. Noul parlament va avea 80 de aleşi în plus.
Conducerea administrativă a Senatului s-a întâlnit, astăzi, cu arhitectul Palatului Parlamentului, Anca Petrescu, pentru a găsi o soluţie de a suplimenta numărul de scaune din sala în care se desfăşoară şedinţele camerei superioare a legislativului.
La Senat ar mai fi nevoie de 30 de fotolii pentru noii aleşi, în sală fiind în prezent doar 142 de fotolii, iar în sala Camerei Deputaţilor, unde se desfăşoară şi şedinţele plenare ale Parlamentului, ar trebui amplasate 80 de scaune în plus.
Arhitectul Anca Petrescu trebuie să avizeze suplimentarea numărului de fotolii şi modificările care vor trebui făcute, însă pentru aceasta este nevoie şi de aprobare de la pompieri. Potrivit arhitectului, este posibil să fie schimbată chiar şi configuraţia sălilor. "Este o sarcină foarte dificilă. Noi deja de vreo două săptămâni am început studiile pentru a vedea care este solşuţia optimă. Facem studii pe calculator, pe machetă, pentru că ne-a surprins şi pe noi această schimbare a numărului de parlamentari. Este nevoie şi de avizul pompierilor, pentru că sunt săli şi aşa aglomerate, care deja aveau un număr foarte mare de scaune. S-ar putea chiar să se schmbe configuraţia sălii. Cu fotolii pe lateral nu putem schimba mare lucru, vorbim acum şi de sala Camerei Deputaţilor", a spus Anca Petrescu, la România TV, precizând că se ia în calcul chiar şi montarea unor corpuri cu patru sau cinci locuri, pentru a se câştiga spaţiu.