x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică O nouă întâlnire a liderilor PNL la Vila Lac pentru debarcarea lui Florin Cîțu

O nouă întâlnire a liderilor PNL la Vila Lac pentru debarcarea lui Florin Cîțu

01 Apr 2022   •   16:22
O nouă întâlnire a liderilor PNL la Vila Lac pentru debarcarea lui Florin Cîțu
Sursa foto: Lucian Alecu - Jurnalul

Liderii PNL s-au întâlnit din nou la Vila Lac pentru a discuta despre criza din partid.

O imagine îi prezintă pe europarlamentarul Rareș Bogdan și deputatul PNL, Robert Sighiartău, plecând de la Vila Lac, vineri în jurul orei 15.00.

 

Biroul Executiv al PNL, convocat la ora 14.00, prin videoconferinţă, de cei care vor să îl schimbe pe Florin Cîţu de la şefia partidului, a votat vineri pentru convocarea Consiliului Naţional PNL, duminică, ședință în care va decide data Congresului Extraordinar, pe 10 aprilie.

Liderul PNL, Florin Cîțu a reacționat imediat. El nu recunoaște ședința de azi și a convocat o alta pentru mâine:

”Buna ziua. Urmare a solicitărilor trimise de majoritatea membrilor BEx și luând in considerare toate prevederile statutare si regulile agreate in partid privind convocarea ședințelor, se convoacă ședința BEx mâine la ora 12:00, la sediul PNL din Aleea Modrogan nr. 1, cu prezenta fizica.”, se spune în convocator.

×