x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Opoziţia, iritată că nu poate valida conducerea BNR. Aura Vasile: Boc este un "nesimţit"

Opoziţia, iritată că nu poate valida conducerea BNR. Aura Vasile: Boc este un "nesimţit"

08 Oct 2009   •   00:00

Prinşi în off-said de părăsirea lucrărilor de către parlamentarii PDL înainte de debutul citirii moţiunii de cenzură PNL-UDMR, reprezentanţii Opoziţiei au preferat să-şi verse furia spre premierul Emil Boc decât pe proprii parlamentari care au chiulit de la şedinţă. Social-democrata Aura Vasile l-a făcut pe premier "nesimţit" şi a acuzat PDL că "împiedică votarea CA al BNR în condiţiile în care Guvernul a băgat ţara în haos".



"Stau să mă întreb cât va fi cursul în câteva ore. Şi probabil că domnul ministru Boc nu o să mai iasă la televizor să spună că suntem nesimţiţi. Nesimţit este el, primul-ministru al României, Emil Boc", a spus Vasile, informează Antena3.

Preşedintele de şedinţă, democrat -liberalul Ioan Oltean i-a cerut imediat Aurei Vasile să manifesteze mult mai multă "eleganţă în exprimare".

Replica lui Oltean l-a stârnit însă pe udemeristul Marton Arpad care i-a cerut acestuia să solicite acelaşi lucru şi preşedintelui Camerei Deputaţilor care miercuri la o televiziune nu şi-a măsurat elogiile la adresa instituţiei pe care o conduce.

"Conform Regulamentului dumneavoastră trebuie să anunţaţi dacă nu există cvorum că suspendaţi şedinţa şi anunţaţi data şi ora când se continuă. Să ne întrunim să încercăm să găsim o cale, că dacă de luni nu e persoana care să semneze pentru BNR, atunci chiar băgaţi de tot ţara într-o situaţie fără ieşire. Şi e repsonsabilitatea PDL-ului, în întregime", i-a atras atenţia Marton.

"Cine va fi responsabil dacă în România cursul va sări la 5 sau la 6 lei? Grupurile parlamentare PDL, în frunte cu Traian Băsescu şi Emil Boc. Cine va fi responsabil de blocarea finanţelor României? Traian Băscu, Emil Boc şi grupurile parlamenatre ale PDL. Trebuie să constataţi că nu mai există cvorum datorită plecării din sală a grupurilor parlamentare ale PDL, să suspendaţi şedinţa pentru un termen limitat, şi vă propun o pauză de o jumătate de oră, timp în care să convocaţi lideririi grupurilor parlamentare şi Birourile Permanente, să încerece să găsească o soluţie pentru ieşirea din criză", a susţinut şi liberalul Eugen Nicolăescu.

Încercarea de suspendare a şedinţei a fost contestată de Aura Vasile, care a invocat faptul că în momentul în care "plenul adoptă legi, hotărâri sau moţiuni, trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unul din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului", şi nu când se citeşte o moţiune.

Cu toate acestea Ioan Oltean a opus cutumei litera Regulamentului, a suspendat şedinţa de plen până la finalizarea consultărilor liderilor de grup. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic