x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Oprea şi Iordănescu anunţă sprijinul pentru Traian Băsescu la prezidenţiale

Oprea şi Iordănescu anunţă sprijinul pentru Traian Băsescu la prezidenţiale

06 Oct 2009   •   00:00

Foştii parlamentari PSD, actualmente independenţi, Gabriel Oprea şi Anghel Iordănescu au declarat, miercuri, pentru Mediafax, că îl susţin pe Traian Băsescu în cursa pentru alegerile prezidenţiale, considerând candidatura acestuia ca fiind ghidată doar de interesul naţional şi fără interese de grup.

Fostul ministru PSD al Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, şi fostul vicepreşedinte al PSD Ilfov, Anghel Iordănescu, ambii parlamentari independenţi acum, afirmă că formarea unei echipe animată de responsabilitate publică, aptă să genereze proiecte de dezvoltare eficiente şi să scadă nivelul lipsei de încredere în autorităţile publice este un proiect necesar pentru viitorul preşedinte al României.

"Considerăm candidatura preşedintelui Traian Băsescu ca fiind ghidată doar de interesul naţional şi fără implicarea vreunui interese specific de grup. De aceea, susţinerea candidaturii actualului preşedinte din partea societăţii civile, a celor independenţi, dar şi a unor partide reprezintă un gest de participare la o necesară solidarizare naţională, într-o perioadă marcată de criză economică. Singura soluţie responsabilă pentru România şi pentru români este ca Traian Băsescu să obţină un nou mandat de preşedinte", declară Oprea şi Iordănescu.

Cei doi apreciată că bătălia unor partide şi politicieni în jurul unor funcţii din Ministerul Administraţiei şi Internelor arată că "parazitarea unor structuri ale statului de către reţelele de criminalitate oragnizată", relatate de presă, este posibilă oricând, fiind un pericol pentru securitatea naţională.

"Este absolut necesară eliminarea riscului unei viitoare conduceri ineficiente şi haotice, fără previziune, bazată doar pe cheltuirea de resurse publice, afectată de corupţie şi clientelism politic, de ineficienţă sau de hemoragie a fondurilor publice spre zone de factură mafiotă. Acesta trebuie să fie proiectul principal pentru orice formulă politică, în efortul de construire a unei majorităţi stabile în Parlamentul României", mai declară Oprea şi Iordănescu.

×
Subiecte în articol: politic