x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban anunță că afterschool-urile și creșele pot funcționa în continuare în București

Orban anunță că afterschool-urile și creșele pot funcționa în continuare în București

19 Oct 2020   •   13:24
Orban anunță că afterschool-urile și creșele pot funcționa în continuare în București
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Ludovic Orban a declarat luni, 19 octombrie, că afterschool-urile și creșele din București pot funcționa în continuare, în condițiile în care acestea nu fac parte din activitățile care se supun restricțiilor atunci când se depășește indicele de îmbolnăviri cu noul coronavirus în ultimele 14 zile de 3 la mia de locuitori.  

„Reglementările privitoare la situaţia modului de organizare a procesului educaţional se referă la învăţământ şi la preşcolari, adică la grădiniţă. Cele două trepte, 1 şi 3 la mie, nu afectează desfăşurarea altor activităţi, cum sunt activităţile în creşe şi în afterschool-uri. Nu fac obiectul reglementării. Odată cu organizarea cursurilor online, afterschool-ul normal nu prea mai poate să funcţioneze, pentru că dacă elevii nu se duc la şcoală şi participă online la procesul educaţional, şi afterschool-ul nu va mai putea funcţiona, dar afterschool-urile şi creşele nu sunt în cadrul reglementărilor. (...) În cazul în care optează să funcţioneze, vor funcţiona. Nu fac parte din activităţile care intră sub restricţii atunci când este depăşit indicele de 3 la mie", a spus Orban, la sediul PNL, după o şedinţă de campanie a liberalilor.

De asemenea, Orban a menționat că după cele 14 zile se va face o nouă evaluare, iar în cazul în care indicele în cazul îmbolnăvirilor scade sub 3 la mia de locuitori, activitățile vor fi reluate.

Noile restricții din București vor fi puse în aplicare după întrunirea Comitetutului pentru Situații de Urgență, care va avea loc la ora 15:00.

×
Subiecte în articol: ludovic orban afterscool crese bucuresti