x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban compară masca de protecție cu cravata: Ne-am obișnuit cu cravata, nu ne-am născut cu cravata la gât

Orban compară masca de protecție cu cravata: Ne-am obișnuit cu cravata, nu ne-am născut cu cravata la gât

30 Mar 2021   •   17:45
Orban compară masca de protecție cu cravata: Ne-am obișnuit cu cravata, nu ne-am născut cu cravata la gât
Sursa foto: Lucian Alecu

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că purtarea măștii este o chesiune de obișnuiță, așa cum este și cravata.

„Ne-am obișnuit cu cravata, nu ne-am născut cu cravata la gât, nu ne-am născut cu sacou, nu ne-am născut cu pantofi. Ne-am obișnuit cu mască și masca este, într-adevăr un mijloc de protecție foarte eficient, poate printre cele mai eficiente mijloace de protecție și atâta timp cât nu există o imunizare de grup clară și încă există riscul răspândirii e bine să se poarte această mască”, a spus Orban, marți, la Parlament.

Președintele PNL a mai afirmat că persoanele publice care îi îndeamnă pe oameni să nu poarte mască se descalifică.

„După părerea mea, orice om din viața publică care face îndemnuri publice de a nu se purta mască se descalifică, face un lucru extrem de rău oamenilor în general pentru că sunt foarte mulți oameni care poate nu își formează pe baza informațiilor, se iau după lideri, după personalități și mulți au ajuns să se îmbolnăvească din cauza faptului că au ascultat de astfel de îndemnuri, să nu se poarte mască, să nu respecte regulile de protecție sanitară”, a mai spus Orban.

×
Subiecte în articol: ludovic orban masca de protectie