x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban, despre cum vor vota românii aflați în carantină

Orban, despre cum vor vota românii aflați în carantină

26 Noi 2020   •   14:37
Orban, despre cum vor vota românii aflați în carantină
Sursa foto: Hepta

Premierul Ludovic Orban a declarat că pentru toate persoanele aflate în carantină sau izolare, urmare a faptului că sunt contacţi ai unor bolnavi COVID, se va asigura dreptul de vot şi aceştia vor putea solicita urna mobilă, subliniind că Direcţiile de Sănătate Publică sunt obligate să emită deciziile de carantinare sau izolare în acest sens.

"Este obligaţia Direcţiilor de Sănătate Publică, în conformitate cu Legea 36, pentru orice persoană care e declarată pozitivă, indiferent că e tratată în spital sau se tratează la domiciliu sau într-o altă locaţie, să emită deciziile privitoare la obligaţia de a sta în izolare. De asemenea, şi în privinţa persoanelor de contact identificate în cadrul anchetelor epidemiologice, Direcţiile de Sănătate Publică trebuie să emită deciziile de carantinare, izolare, în funcţie de situaţie. De asemenea, şi pentru persoanele care vin din ţări cu o rată de incidenţă mai mare decât rata de incidenţă din România, dacă stau mai mult de 3 zile trebuie să intre într-o perioadă de izolare de 14 zile. Pentru toţi aceşti cetăţeni se va asigura dreptul de vot. Atât timp cât Direcţiile de Sănătate Publică emit o decizie în care impun carantina, izolarea, pentru cetăţeni, e normal că ei nu pot să-şi exercite dreptul de vot şi e normal că ei au dreptul să solicite urna mobilă pentru a-şi exercita dreptul de vot", a declarat Ludovic Orban.

×
Subiecte în articol: ludovic orban