x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban (PNL): Învăţământul românesc trebuie să răspundă într-o măsură mai mare nevoilor de pe piaţa muncii

Orban (PNL): Învăţământul românesc trebuie să răspundă într-o măsură mai mare nevoilor de pe piaţa muncii

22 Mai 2018   •   21:00
Orban (PNL): Învăţământul românesc trebuie să răspundă într-o măsură mai mare nevoilor de pe piaţa muncii

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că învăţământul românesc trebuie să răspundă într-o măsură mai mare nevoilor de pe piaţa muncii.

"Cred că educaţia românească trebuie să ţină cont într-o măsură mult mai mare de interesele elevului, cred că în educaţia românească sistemul românesc de învăţământ trebuie fie într-o legătură mult mai apropiată cu realitatea şi trebuie să răspundă într-o măsură mult mai mare la nevoile reale care există în societate, care există pe piaţa muncii, de asemenea, să ţină cont de evoluţia extrem de dinamică care are loc în societate, economie, comunicaţii, energie, astfel încât să reuşească să genereze absolvenţi de diferite forme de învăţământ înarmaţi cu toate cunoştinţele şi cu toate calităţile necesare pentru a izbândi în viaţă", a spus Orban, la dezbaterea "Soluţii concrete pentru educaţia românească".

În opinia sa, sunt fundamentale pentru societatea românească încurajarea initiaţivei, dezvoltarea spiritului antreprenorial, a creativităţii, a parametrilor inteligenţei, astfel încât să se creeze minţi care în contact cu realitatea să aibă capacitatea să genereze cele mai bune soluţii. El este de părere că aceste lucruri nu se petrec la aşteptările pe care le avem.

"Pentru noi, educaţia este fundamentală în prefigurarea modului în care arată şi va arăta societatea românească, e fundamentală pentru fiecare cetăţean român, pentru că de educaţia pe care o primeşte în sistemul de învăţământ, alături de educaţia pe care o primeşte în familie, depinde în cea mai mare parte modul în care reuşeşte în viaţă, modul cum poate să aibă o carieră încununată de succes, depinde în cel mai înalt grad modul în care reuşeşte să se integreze în societate, să facă parte competiţiei de pe piaţa muncii", a spus Orban.

El a precizat că dezbaterea "Soluţii concrete pentru educaţia românească" a fost focalizată în special pe dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnologic pe baze duale, care îşi are originea în Germania.

"Consider că în urma acestei dezbateri reiese foarte clar faptul că trebuie implementat cu convingere sistemul de învăţământ dual, trebuie implicat mediul de afaceri în toată organizarea şcolilor profesionale, a liceelor tehnologice", a spus Orban.

Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat că România este la etapa în care trebuie să se concentreze foarte mult pe învăţământul profesional.

"În România avem 60% de absolvenţi de învăţământ teoretic şi 40% absolvenţi de învăţământ profesional, pe când piaţa muncii ar necesita inversarea acestor procente. Dacă am inversa acest procent printr-o politică de stat coerentă, am vedea că ne apropiem inclusiv de media europeană de absolvenţi de studii superioare", a spus Turcan.

În opinia sa, în învăţământul românesc trebuie să se vorbească despre compatibilizarea pe piaţa muncii.

"În învăţământul românesc trebuie să vorbim o dată de compatibilizarea pe piaţa muncii, să vorbim mult mai mult şi mult mai apăsat despre calitate atât în actul de predare, cât şi în ceea ce priveşte pregătirea profesorilor, calitate în evaluare şi calitate în ceea ce iese din sistemul de educaţie. Şi în sistemul de educaţie e nevoie să vorbim cât mai mult de integritate, astfel încât orice formă de certificare de competenţe sau de abilităţi să reflecte cu adevărat ceea ce scrie în respectivele diplome", a declarat Turcan.

Ea a semnalat că foarte multe licee tehnologice sunt "în secolul trecut" în ceea ce priveşte dotarea.

"Elevul trebuie să fie în centrul sistemului de învăţământ şi nu profesorul sau ceea ce oferă infrastructura şcolii. Fiecare copil ar trebui să fie ajutat să-şi atingă potenţialul maxim (...), din păcate, noi reuşim în ciclul primar să transformăm copiii în mici roboţei şi să punem şablonul", a declarat deputata liberală Florica Cherecheş.

În opinia sa, România stă rău în ceea ce priveşte corelarea ofertei educaţionale cu cererea de pe piaţa muncii.

Deputatul PNL Marilen Pirtea crede că sistemul educaţional dintr-o ţară nu trebuie să fie apanajul niciunui partid politic.

"Este nevoie de un sistem de bonificaţii relevant şi atractiv pentru ca un număr mare de companii să se implice în conturarea unor programe de studii duale, pentru că fără acest partener profesional, companiile, nu poate să existe învăţământ dual", a adăugat deputatul. AGERPRES

×