x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Palada îl reclamă pe Goțiu la Comisia juridică a Senatului

Palada îl reclamă pe Goțiu la Comisia juridică a Senatului

23 Oct 2017   •   15:27
Palada îl reclamă pe Goțiu la Comisia juridică a Senatului
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Biroul permanent al Senatului a transmis luni Comisiei juridice solicitarea sociologului Mirel Palada referitoare la un punct de vedere cu privire la comportamentul senatorului Mihai Goţiu din cadrul unei emisiuni difuzate în 13 septembrie de postul B1 TV. 

"În cadrul emisiunii Talk B1 din 13.09.2017, difuzată în direct la postul B1 TV şi moderată de Nadia Ciurlin, în contextul dezbaterii unor subiecte de actualitate de natură politică, dar şi juridică, senatorul Mihai Goţiu înţelege să mă insulte, folosind în repetate rânduri cuvinte precum "mincinos, nesimţit, o nesimţire totală la adresa subsemnatului". În calitatea sa de invitat în aceasta emisiune televizată alături de Vlad Nistor - vicepreşedinte PNL şi subsemnatul, sociolog Mirel Palada, senatorul USR Mihai Goţiu face o serie de afirmaţii jignitoare la adresa subsemnatului, de natură a-mi prejudicia dreptul la imagine şi reputaţie, folosind un limbaj injurios, depreciativ, nepermis în cadrul unui program audiovizual", se arată în adresa trimisă de Palada. 

Palada doreşte să ştie dacă "se poate considera că senatorul Mihai Goţiu a acţionat sau nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu". 

'Având în vedere că acest comportament şi discurs jignitor emană de la un senator în Parlamentul României, care într-o emisiune televizată insultă în mod repetat un cetăţean, vă solicit respectuos să apreciaţi dacă prin prezenţa sa în calitate de invitat în emisiunea Talk B1 şi prin prisma comportamentului său se poate considera că senatorul Mihai Goţiu a acţionat sau nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii. Faţă de cele de mai sus, vă rog să ne prezentaţi un punct de vedere cu privire la aspectele relatate", adaugă Palada în sesizare. 

Goţiu consideră că solicitarea reprezintă "o tentativă de a muta discuţia oriunde în altă parte decât acolo unde îi este locul, în sălile de judecată". 

"Practic, după ce domnia sa enumeră multe lucruri neadevărate pe care nu le-am spus în acea emisiune, vrea să obţină din partea Senatului un punct de vedere dacă eu mă aflam în exercitarea mandatului de senator sau nu, pentru că pentru domnia sa contează foarte mult dacă va fi încadrat la ultraj sau la loviri. Şi atunci, în loc ca această discuţie să aibă loc acolo unde trebuie să aibă loc, în sălile de judecată, încearcă să obţină o decizie politică majoritară care să-l avantajeze la proces (...) E un tertip, chiar şmecherie avocăţească, dar cred că Justiţia din România va trece peste astfel de şmecherii", a spus Goţiu. 

Senatorul USR a solicitat să participe la şedinţa Comisiei juridice când se va discuta solicitarea lui Palada. Goţiu doreşte ca simultan să se ia în discuţie şi sesizarea sa din 26 aprilie referitoare la senatorul Şerban Nicolae. 

"Domnul Şerban Nicolae mi-a adresat o serie de cuvinte în Biroul permanent pe care nu vreau să le repet, se regăsesc în stenograma şedinţei de atunci", a spus Goţiu. 

Senatorul USR Mihai Goţiu a depus pe 14 octombrie la Secţia 1 de Poliţie o plângere penală împotriva lui Mirel Palada, cel care l-ar fi agresat fizic în seara zilei de 13 septembrie în studioul unui post de televiziune, fişele de la IML şi Spitalul de Urgenţă. AGERPRES

×