x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlament - Aleşii revin la muncă

Parlament - Aleşii revin la muncă

de Aniela Nine    |    02 Feb 2009   •   00:00

Deputaţii şi senatorii încep astăzi prima sesiune parlamentară a noii legislaturi.



Primul punct pe ordinea de zi în cele do­uă Camere, după deschiderea solemnă a sesiunii, va fi alegerea membrilor Bi­ro­u­rilor Permanente. Cum preşedinţii celor două Camere sunt aleşi pe patru ani, adi­că o legislatură, singurele schimbări care ar putea apărea sunt în pri­vi­nţa vi­ce­pre­şe­dinţilor, chestorilor şi secretarilor. Însă pentru că în decembrie Parlamentul uninominal şi-a desemnat noii reprezentanţi în aceste funcţii, cel mai probabil este ca azi să se păstreze aceste nominalizări. Printre priorităţile sesiunii se nu­mă­ră adoptarea bu­ge­tului de stat şi al asi­gu­ră­ri­lor sociale, dar şi a celor patru Co­duri (Penal şi de Procedură Penală, Ci­vil şi de Procedură Civilă) şi Codul Fiscal.

×
Subiecte în articol: politic