x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlamentul a adoptat modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor cerute de CCR

Parlamentul a adoptat modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor cerute de CCR

de Agerpres    |    17 Apr 2013   •   12:35
Parlamentul a adoptat modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor cerute de CCR
Sursa foto: FOTO VALERIU TANASOFF

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat astăzi modificările cerute de Curtea Constituţională la Statutul deputaţilor şi senatorilor cu 343 de voturi pentru, 51 împotrivă şi 57 de abţineri.

Potrivit noilor reglementări, deputaţii şi senatorii aflaţi în conflict de interese vor fi sancţionaţi cu tăierea a 10% din indemnizaţie pe o perioadă de maximum trei luni, în baza unei decizii a Biroului Permanent al Camerei din care fac parte.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis în 3 aprilie, admiţând în parte obiecţia PDL, că Parlamentul trebuie să abroge dispoziţiile care stabilesc sancţiunea disciplinară a interzicerii participării deputaţilor sau senatorilor la lucrările Camerelor din care fac parte.

Grupurile parlamentare ale PDL au anunţat că se abţin de la vot.

×
Subiecte în articol: statutul parlamentarilor