Deputatul Sorin Buta, declarat colaborator al Securităţii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi-a anunţat luni demisia din PDL, în timpul şedinţei grupului parlamentar al partidului. Buta le-a zis colegilor că nu vrea să afecteze imaginea partidului şi s-a dezvinovăţit spunând că nu a beneficiat de apărare în timpul procesului. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a confirmat pentru Jurnalul Naţional demisia lui Buta.
PDL este în curs de a-l exclude şi pe deputatul Mircea Giurgiu pentru că face opinie separată în grupul parlamentar. Proiectul de lege iniţiat de Giurgiu privind neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei a fost adoptat de Senat chiar săptămâna trecută, în ciuda faptului că preşedintele Traian Băsescu trimisese proiectul la reexaminare în Parlament pentru a fi respins. Cererea lui Băsescu urmează să intre în dezbaterea comisiilor din Camera Deputaţilor.
Demisia lui Buta vine într-un moment delicat pentru PDL, în Parlament. În comisiile de specialitate din Senat au fost respinse două proiecte de lege importante pentru PDL, privind alegerea primarilor din primul tur de scrutin şi modificările la Legea administraţiei publice locale, iar în Camera Deputaţilor urmează să fie dezbătute legea de modificare a TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei. Premierul Emil Boc (foto) a venit ieri la şedinţele de grupuri parlamentare pentru a-i avertiza pe deputaţi să-şi adune majoritatea pentru a adopta legea privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. Pe de altă parte, profitând de faptul că Emil Boc a participat ieri la şedinţele grupurilor parlamentare ale PDL, „contracandidatul” Vasile Blaga l-a însoţit, şi la Senat, şi la Camera Deputaţilor.
Potrivit unor surse participante la şedinţa senatorilor PDL, Blaga i-a cerut ieri lui Boc să pună capăt presiunilor pe care oamenii din jurul său le fac asupra parlamentarilor, liderilor locali şi membrilor de rând ai PDL pentru a-i sili să îşi depună adeziunea la moţiunea cu care premierul va candida la şefia partidului în 14 mai. Blaga nu a dat numele celor pe care i-a acuzat, dar a spus că „sunt din ăştia care au venit mai de curând prin partid şi nu ştiu cum e cu statutul”, făcând referire la Elena Udrea şi Roberta Anastase, cele două fiind angajate activ în campania de strângere de semnături în favoarea candidaturii lui Emil Boc. Vasile Blaga a fost acompaniat de senatorul Radu F Alexandru şi de Tudor Udriştoiu de la Dolj, care au acuzat campania de strângere de semnături în favoarea candidaturii lui Emil Boc ca fiind nestatutară. Premierul Boc a declarat în faţa senatorilor şi deputaţilor PDL că el nu a avut habar de vreo presiune făcută de oamenii din echipa sa asupra celor din echipa lui Vasile Blaga şi a cerut să fie sunat şi anunţat dacă se întâmplă aşa ceva.