x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PDL Galaţi cere excluderea din partid a deputatului Mihail Boldea

PDL Galaţi cere excluderea din partid a deputatului Mihail Boldea

02 Oct 2010   •   00:00

Deputatul PDL Mihail Boldea susţine că a fost exclus din partid, printr-un vot nestatutar al organizaţiei municipale de la Galaţi, însă conducerea filialei judeţene spune că municipala a votat doar o propunere de excludere, care urmează să fie trimisă Biroului Permanent Judeţean. Deputatul Mihail Boldea l-a criticat la sfârşitul lunii trecute pe premierul Emil Boc, căruia i-a sugerat că ar trebui să plece din fruntea Guvernului.

"Biroul Permanent Local interimar a votat ieri (vineri, n.r.) excluderea mea din partid, din cauza declaraţiilor mele din ultima perioadă. În primul rând, hotărârea este nestatutară pentru că un deputat nu poate fi exclus decât prin decizia Consiliul Naţional de Coordonare al partidului. În al doilea, rând, nu poţi exclude pe cineva din partid din cauza unor declaraţii", a declarat, sâmbătă, corespondentului NewsIn, deputatul PDL Mihail Boldea, ales în Colegiul nr. 9 din municipiul Galaţi.

Preşedintele interimar al organizaţiei municipale, senatorul Marius Necula, nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzaţiilor aduse de către deputat.

În schimb, preşedintele organizaţiei judeţene PDL Galaţi, deputatul Mircea Toader, a afirmat că municipala a votat doar o propunere de excludere din partid a lui Boldea. "A fost o propunere a Biroului Permanent Local, acest for nu poate exclude din partid un deputat. Propunerea BPL va ajunge pe masa Biroului Permanent Judeţean, care o va analiza şi, în funcţie de hotărârea membrilor, o va înainta Consiliului Naţional de Coordonare, singurul for intern abilitat să excludă din partid un parlamentar", a declarat, sâmbătă, deputatul Mircea Toader, liderul Grupului PDL din Camera Deputaţilor.

Preşedintele filialei din sudul Moldovei a precizat, însă, că el nu este de acord cu excluderea deputatului Mihail Boldea din partid. "Personal, nu sunt pentru excludere. Sunt pentru sancţionare, căci el a continuat ieşirile în presă împotriva conducerii partidului şi a Guvernului, deşi Biroul Permanent Naţional interzisese acest lucru", a explicat liderul filialei PDL Galaţi.

Deputatul Mihail Boldea l-a criticat la sfârşitul lunii trecute pe premierul Emil Boc, căruia i-a sugerat că ar trebui să plece din fruntea Guvernului. "Ultimele declaraţii ale lui Sebastian Vlădescu, care a spus că se ştia din luna ianuarie de necesitatea reducerii salariilor şi a numărului de bugetari, măsuri care s-au luat, dar din luna mai.(...) Este liderul partidului şi premierul, avea toate pârghiile legale, politice, să demită oameni.(...) Nu a putut, dar ajungem la aceiaşi concluzie: să meargă undeva unde poate.(...) Este o vorbă românească: trebuie să ai sânge în instalaţie. Dacă nu are bărbăţie şi acel curaj să spună: Fraţilor, până aici!...", a declarat Boldea la 26 septembrie, la Realitatea Tv.

×
Subiecte în articol: politic