x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PDL - Moţiune pe taxa auto

PDL - Moţiune pe taxa auto

de Oana Stancu Zamfir    |    29 Ian 2008   •   00:00
PDL  - Moţiune pe taxa auto

PDL va iniţia o moţiune simplă la Camera Deputaţilor împotriva taxei de primă înmatriculare, cerând Guvernului anularea acesteia şi returnarea banilor către cetăţeni, fără ca aceştia să mai fie obligaţi să se adreseze instanţei.



PDL va iniţia o moţiune simplă la Camera Deputaţilor împotriva taxei de primă înmatriculare, cerând Guvernului anularea acesteia şi returnarea banilor către cetăţeni, fără ca aceştia să mai fie obligaţi să se adreseze instanţei.

Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele PDL, Emil Boc, după ce chiar fostul ministru PD al Mediului, Sulfina Barbu (foto) , a fost iniţiatorul acestei taxe. Democrat-liberalii spun acum că taxa Sulfinei Barbu era una modică, menită să descurajeze importul de maşini second-hand, pe când actuala taxă a Guvernului Tăriceanu ar fi ilegală şi imorală. Ilegală pentru că nu e conformă normelor UE şi imorală pentru că nu ar ţine cont de buzunarele românilor. În plus, dezbaterile din ultima vreme ar fi demonstrat că nu e vorba decât despre "o bâlbă a Guvernului, prin care se urmăreşte aducerea de bani la Guvern, pentru folosirea lor în scop electoral".


SUSŢINERE. Emil Boc a arătat că nu a discutat cu nici un partid susţinerea acestei moţiuni, însă un partener de discuţie pare a avea în PSD, după ce, tot ieri, Mircea Geoană a anunţat că social-democraţii vor vota împotriva Ordonanţei de Urgenţă privind noua taxă de poluare pentru autovehicule. "Această taxă nu are nici un temei economic, este antisocială şi antiecologistă" şi împovărează în mod nejustificat cetăţenii, a argumentat Geoană. Replica liberală a venit de la deputatul Relu Fenechiu, care a arătat că iniţiativa PDL este un gest de populism şi inconştienţă, întrucât peste tot în lume "poluatorul plăteşte".

×
Subiecte în articol: politic