x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pe ce a mizat Putin când a atacat Ucraina? Răspunsul lui Ciucă

Pe ce a mizat Putin când a atacat Ucraina? Răspunsul lui Ciucă

06 Mar 2022   •   22:29
Pe ce a mizat Putin când a atacat Ucraina? Răspunsul lui Ciucă
Sursa foto: antena3

Cel mai bun răspuns la amenințarea din partea Rusiei este ceea ce se întâmplă în realitate, a spus, duminică seara, premierul României, Nicolae Ciucă. El crede că Putin a mizat pe faptul că poporul ucrainean nu va lupta, iar țările din Uniunea Europeană și NATO vor avea poziții diferite.

Nicolae Ciucă a fost întrebat unde va vrea să se oprească Putin, iar premierul român a spus că pentru a se opri, Putin trebuie să înainteze.

„Ca să se oprească, trebuie să înainteze. În momentul de față, acțiunile pe care le desfășoară sunt concentrate pe aliniamentele pe care le vede toată lumea din imaginile care sunt furnizate din Ucraina. Această agresiune nejustificată, ilegală împotriva Ucrainei este cel mai mare conflict după al Doilea Război Mondial, la care nici unul dintre noi nu ne-am fi gândit să ajungem să trăim astfel de momente să vedem. Refugiați, care vin în mase foarte mari și pleacă de teroarea, de toată această brutalitate, care se întâmplă în Ucraina și încearcă să-și salveze copiii, încearcă să-și salveze bătrânii, încearcă să-și salveze familiile acolo unde este posibil”, a spus Ciucă, al Digi 24.

Premieurl crede că cel mai bun răspuns la această amenințare este ceea ce s-a întâmplat, de fapt, în realitate.

„Mzând pe faptul că poporul ucrainian nu va lupta, că armata ucraineană nu va lupta, că țările din Uniunea Europeană vor avea poziționări diferite, că în interiorul NATO vor exista probabil anumite fracturi, iacătă că nu s-a întâmplat așa. Dimpotrivă! Armata ucraineană luptă, poporul ucrainean susține exemplar, admirabil toată această acțiune, iar țările NATO și cele ale Uniunii Europene dau dovadă mai mult ca oricând de o unitate care nouă trebuie să ne dea curajul și tăria să vedem că tot ceea ce se întâmplă, toate măsurile pe care noi le luăm astăzi și care se vor lua în funcție de situație, astfel încât să adaptăm tot ceea ce înseamnă capabilități de descurajare și apărare nu fac altceva decât să ne garanteze siguranța și securitatea”, a spus Ciucă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Nicolae Ciucă