”Nu am avut niciun coleg care să solicite demisia conducerii. L-am invitat la ședință pe domnul Cezar Preda, l-am rugat să revină, lucru care s-a și întâmplat. Doi colegi, Cristian Preda și Sever Voinescu și-au dat demisia, lui Sever Voinescu i s-a și cerut ulterior demisia”, a explicat președintele PDL, care a precizat că "oricare membru PDL poate candida la funcţia de preşedinte al partidului".
Despre deciziile luate în cadrul Consiliului Director, liderul democrat liberal a anunțat analize în fiecare organizație județeană a PDL pe parcursul luniilor ianuarie și februarie. ”În 23 februarie se va întruni Consiliul Național de Coordonare care va stabili data unei convenții extraordinare, în luna mai, la care sper să participe un număr de 5.000 de colegi”, a explicat Blaga.
În ceea ce privește ARD, Blaga a spus că le va cere "colegilor din ARD care au ajuns în Parlament" să facă parte din grupul parlamentar al PDL. Blaga a mai spus că PDL nu va vota niciun Guvern din care nu face parte.
........
Liderii PDL s-au reunit, în această dimineaţă, în şedinţa Colegiului Director al partidului, pentru a analiza rezultatul catastrofal înregistrat la alegerile parlamentare. Şedinţa se anunţă tensionată, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, cerând deja public demisia lui Blaga, iar Udrea a declarat că "liderii care au fost la conducearea partidului în perioada în care am guvernat" nu trebuia să fie "demolaţi".
Înainte de debutul şedinţei Colegiului Director al PDL, doar Vasile Blaga, Adriean Videanu, Cristian Boureanu şi Ioan Oltean s-au oprit pentru a răspunde întrebărilor ziariştilor. Videanu s-a declarat convins că în urma discuţiilor se va ajunge la "o soluţie matură pentru partid", iar Blaga a spus că este importantă analiza pe care o face partidul. "Veţi avea o surpriză plăcută: partidul va rămâne unit!", a afirmat preşedintele PDL.
Cristian Boureanu a spus că nu vede nu vede niciun viitor al ARD. "Obiectivul nostru a fost să luăm peste 20%. Am fost un pic sub obiectiv, dar asta e realitatea. Nu văd niciun viitor al Alianţei, nu vreau să se supere nimeni pe mine. A fost o decizie pe care am luat-o toţi, în unanimitate, dacă nu mă înşel, dar azi tragem linie: s-a dovedit o decizie proastă, alianţa nu a mers. Venirea lui Mihai Răzvan Ungureanu, chiar şi a lui Neamţu, şi a lui Pavelescu este o decizie corectă, dar nu depinde de noi. La noi sunt bineveniţi, nu ştiu ce decizie vor lua dânşii. Nu ştiu dacă e momentul acum, când partidul se organizează, să lăsăm partidul fără conducere. În mod sigur vom avea o Convenţie Naţională undeva în luna martie", a spus Cristian Boureanu.
"Nu se impune demisia BPN, ci doar convocarea unei Convenţii în martie - aprilie, şi, până atunci, o analiză foarte serioasă. Dacă vorbim de vinovaţi la nivel naţional, cu atât mai mult putem vorbi de vinovaţi la nivel de judeţ. Acolo unde scorurile sunt mult sub media naţională vom analiza foarte atent, vom vedea care sunt primarii care s-au asociat cu USL şi, părerea mea, ei vor trebui să plece", a afirmat şi liderul PDL Bistriţa Ioan Olteanu.
Rezultatul dezastruos înregistrat duminică la urne a reaprins conflictele mai vechi din PDL. Un prim atac la adresa conducerii PDL a venit din partea primarului Aradului, Gheorghe Falcă. "E normal să se facă o analiză. Astfel de analize se fac şi atunci când câştigi şi atunci când pierzi. Este posibil să avem şi un congres. Să nu uităm ce s-a întâmplat după alegerile locale, cine a cerut atunci măsuri şi cine a luat deciziile. Cei care au decis atunci trebuie să-şi asume acum rezultatul alegerilor parlamentare", a precizat pentru RTV.NET, Gheorghe Falcă.
Şi Elena Udrea a acuzat actuala conducere a PDL că nu a dus o campanie bine organizată şi că a dat curs "vendetelor" personale.
"Prostia se plăteşte. A fost o decizie luată de întreg partidul. La momentul în care am luat această decizie, majoritatea a fost de acord cu această variantă. Cu toţii am fost de acord să constituim ARD. Şi mie mi s-a reproşat că ARD e o soluţie prin care să ne ascundem de PDL. Nu era cazul meu, eu nu m-am ascuns. Cred că era mai bine dacă rămâneam cu brandul ARD în loc să demolăm liderii care au fost la conducearea partidului în perioada în care am guvernat. Cu toate acţiunile nepopulare ale guvernării am avut şi efcete pozitive", a declarat Elena Udrea, explicând că formal ARD a încetat să mai existe din simplul fapt că protocolul care stătea la baza alianţei era valabil doar până în ziua alegerilor: "Nu e o decizie pe care am luat-o noi acum, ci e o urmare a faptului că s-au încheiat alegerile. Aşa a fost declarată alianţa în actul constitutiv".
Elena Udrea nu va participa astăzi la Colegiul Director PDL. "Eu sunt simplu membru al partidului, nu sunt în Colegiul Director", a spus Udrea arătând că din acelaşi motiv nu va fi prezent nici Emil Boc.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/ziua-judecatii-liderii-pdl-se-reunesc-in-colegiul-director-pentru-a-analiza-rezultatul-alegerilor_58053.html#ixzz2F16my2A4
Citește pe Antena3.ro