x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pensiile speciale, eliminate

Pensiile speciale, eliminate

01 Apr 2009   •   00:00

Senatorul Dan Voiculescu propune printr-un proiect de lege eliminarea pensiilor speciale. În prezent, există categorii pro­fesionale care, prin ex­cep­ţie de la pre­vederile Legii pensiilor, beneficiază de privilegii discriminatorii.



Dan Voiculescu argumentează, în preambulul propunerii sale legislative, că în prezent există categorii profesionale care, prin excepţie de la prevederile Legii nr. 19/2000, beneficiază de priv­ilegii discriminatorii: plătesc contribuţii mai mici, au stagii de cotizare reduse şi primesc pensii care ajung până la 100% din venitul brut. Toate aceste pensii speciale sunt plătite direct de la bugetul de stat. În acest fel, există categorii so­ciale care primesc mai mult decât contribuie.

Ca urmare, pro­punerea legislativă a lui Dan Voicu­lescu pre­vede ca "începând cu data de 1 iu­lie 2009, pensia pentru limită de vârstă, pensia an­ticipată, pensia anticipată parţială, pensia de in­validitate şi pensia de urmaş din sistemul pu­blic se acordă exclusiv potrivit prevederilor Legii 19/2000 pri­vind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, republicată, cu mo­dificările şi completările ulterioare", urmând ca de la data in­trării în vigoare a prezentei legi, toa­te normele legale care instituie un regim di­ferit, excepţii de la Legea 19/2000, să se abroge.

×
Subiecte în articol: politic