PEŞTELE’N BALTĂ/La pas prin fascinantul Ilfov

EPISODUL 10:Când m-am hotărât să scriu acest text, mă gândisem iniţial la un titlu cu “eternul şi fascinantul”. Suna a mică miştocăreală, aşa că am renunţat, mai ales că în ultimele zile am găsit locuri şi personaje de-a dreptul năucitoare.

Mi-am început periplul la Mogoşoaia, însoţit de domnul Florin Oprea, localnic şi candidat ecologist pentru Senat. Colegul meu mi-a arătat mai întâi fabrica de papuci de plastic a unor domni chinezi, care au obiceiul să ardă într-un puţ dezafectat ce le rămâne de la producerea prestigioaselor încălţări. Ciclic, peste o parte din Mogoşoaia se lasă o fumăraie înecăcioasă mai ceva decât la Copşa Mică pe vremuri, dar, din raţiuni obscure, investitorii strategici îşi continuă nestingheriţi opera incineratoare.

Ceva mai încolo de oamenii cu ochi oblici am dat peste fântâna de mare adîncime care alimentează cu apă Mogoşoaia. Ea se învecinează cu nişte frumoase grajduri din care culeg zilnic dejecţii. Ar fi interesant de văzut cât de tare e infestată cu fecale pânza freatică.

Cel mai spectaculos lucru pe care l-am văzut la Mogoşoaia este, de departe, terenul cu gunoaie. Pe o suprafaţă mare, apreciată ochiometric la peste zece hectare, zac cele mai nebănuite lucruri pe care le pot arunca oamenii. Mai mult ca sigur, comuna nu a putut produce o asemenea cantitate de gunoi. La tot pasul găseşti conserve expirate, saci cu îngrăşământ depreciat, resturi animale provenite probabil de la nişte abatoare, bulendre vechi. În viaţa mea nu am văzut mai mulţi pantofi scâlciaţi şi desperecheaţi la un loc. Ţinând cont că majoritatea deşeurilor şi gunoaielor de aici sunt reciclabile, ar putea fi, cu puţin efort, strânse, unele dintre ele refolosite, iar celelalte arse. Domnul primar Precup, de la liberali, ar putea, pe lângă faptul că asfaltează cu ocazia campaniei electorale străzile comunei, să facă şi ceva cu focarul ăsta de infecţie.

UN POTENŢIAL MUZEU
Am plecat de la Mogoşoaia înspre Snagov. Puţină lume ştie că în comuna Snagov, satul Snagov, pe şoseaua Snagovului, au fost ţinute în domiciliu obligatoriu două personalităţi marcante ale secolului al XX-lea. Este vorba de premierul maghiar, din timpul revoluţiei din 1956, Imre Nagy, şi de filozoful Gyorgy Lukacs, ministru al Culturii în guvernul maghiar dat jos de tancurile sovietice. Aceştia, împreună cu alţi miniştri din guvernul reformator de la Budapesta, au căzut într-o capcană şi au acceptat să vină în România după înăbuşirea revoluţiei antisovietice. Au fost ţinuţi în domiciliu obligatoriu şi interogaţi la Snagov între 1956 şi 1958. De aici, Nagy a fost returnat în Ungaria, unde a fost executat prin spânzurare. Tragedia sa a făcut înconjurul lumii. Lukacs a fost în cele din urmă reabilitat şi a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi filozofi marxişti din lume, operele sale inspirându-i, de exemplu, pe studenţii revoltaţi din Franţa anului 1968.

Când am fost acum câtva timp în Mexic, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din ţară era casa în care a locuit în timpul exilului şi a fost asasinat Lev Troţki. Imobilul în care a stat Nagy este transformat într-un soi de depozit şi a căpătat nişte termopane care se potrivesc precum nucile de cocos într-un piersic. El a fost, pe rând, primărie, şcoală şi grădiniţă, iar acum nu are nici o utilitate. Doar o piatră comemorativă instalată în faţa lui de Ambasada Ungariei aminteşte ce s-a petrecut acolo. Ar putea fi organizat un muzeu a lui Nagy, care să atragă mii de vizitatori, mai ales că fostul premier maghiar a lăsat mai multe însemnări despre perioada petrecută în România şi condiţiile pe care le-a avut aici. Este foarte posibil să mai fie în viaţă şi o parte din personalul care i-a păzit şi a avut grijă de unguri.

FĂRĂ FLUIER
De la Snagov am pornit în campanie pur şi simplu, pe traseul Gruiu, Lipia,  Moara Vlăsiei, Căciulaţi. La Gruiu, o băbuţă a fost foarte fericită că o să-şi poată pune brăduţii odorizanţi pe care-i împărţeam în încălţări, care nu or să mai pută. Mi-a promis că o să mă voteze. La Lipia, comunitatea locală juca rummy în cârciuma la Bică. Au luat tricourile şi şepcile pe care le împărţeam cu un aer uşor plictisit, fiindcă în aceeaşi zi descinseseră pe acolo şi liberalii, şi pedeleii. Domnişoara de la bar a fost fericită, pe motiv că o prinde bine galbenul, culoarea ţoalelor mele promoţionale, iar un domn tuciuriu, amabil, mi-a spus în timp ce ne uşuram la buda cârciumii să am grijă să nu-mi modifice simpatizanţii liberalilor fizionomia. La Căciulaţi, unde sunt deja cunoscut, oamenii locului de la localul de renume “5 minute” s-au bucurat că mă revăd. Poate mă şi votează, cine ştie.

La Moara Vlăsiei, nişte oameni în vârstă s-au bucurat pur şi simplu că există ecologişti şi au început să-mi spună, sub protecţia anonimatului, unde şi cine fură lemne. Tot aici, într-un bar care îmi aducea aminte de mat-urile din copilărie, lumea le-a spus că sunt singurul candidat care a trecut în carne şi oase pe acolo şi că le pare bine să mă cunoască. Oamenii erau sătui de promisiunile liberalilor şi pedeliştilor. În timp ce spuneam că vreau sincer să fac tapaj în jurul problemelor de mediu şi că, în orice eventualitate, chiar dacă nu voi fi ales vreau să ţin legătura cu ei, a apărut fluiericiul fără fluier. Teodor Ion,  zilier la primărie şi imparţial politic, tată de familie numeroasă şi machitor de ţuică, poate să imite senzaţional sunetul de fluier fără să aibă instrumentul respectiv. Contra cinci lei, a cântat imnul de campanie “Căpitane de judeţ”.

Toma Roman jr – reporter special la Jurnalul Naţional şi candidat al Alianţei Partidul Verde-Ecologist în colegiul 4 Ilfov.

 

“Maică, să-i voteze dracii!”

Prin toate localităţile în care am trecut, mulţi dintre oamenii cu care am stat de vorbă nu aveau nici un chef să voteze la 30 noiembrie. O bătrână din Gruiu mi-a spus sec: “Maică, să-i voteze dracii! E tot ăia care roteşte de peste zece ani...”.

Oamenii ceva mai tineri din zonele înstărite situate în Otopeni, Snagov şi Mogoşoaia pe care i-am întâlnit îşi făceau planuri de mers la munte, fiindcă la 1 decembrie e liber.

Am încercat să le explic faptul că nu-s dintre ăia “care se roteşte de zece ani”, că încerc să fac altfel de politică şi că nu-s legat de nimeni, n-am în spate cine ştie ce găşti de interese şi nu fac jocul nici unui “peşte mare”. Unii dintre cei cu care am stat de vorbă mi-au promis că vor face un efort special şi vor merge să pălească ştampila pe sigla Alianţei Partidului Verde-Ecologist. Consider că e un succes că am reuşit să scot din amorţeală măcar câţiva oameni.

“Domnu’ candidat, io-s zilier la primărie, nu mă bag în politică, da’ dacă dai de-o ţuică îţi fac la fluierul care nu e «Căpitane de judeţ», imn’ lu’ mata de campanie, că-mi place şi mie cum sună”
Teodor Ion, fluieraşul fără fluier

“Domnu’ Roman,  aici, la Mogoşoaia, e dezastru. Vin toate firmele din Bucureşti, ăia din construcţii, abatoarele şi toarnă toată mizeria aici. Terenu’ ăsta era bun de agricultură sau putea fi împădurit”
Florin Oprea, candidat APVE pentru Senat