x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL contestă la CC ordonanţa care îl face pe Geoană vicepreşedinte al CSAT

PNL contestă la CC ordonanţa care îl face pe Geoană vicepreşedinte al CSAT

05 Mai 2009   •   00:00

PNL va contesta la Curtea Constituţională OUG 224 prin care preşedintele Senatului a devenit vicepreşedinte al CSAT.



"Ordonanţa este aberantă. Este dată doar pentru a da satisfacţii unei persoane, domnului Mircea Geoană", a declarat deputatul PNL George Scutaru, explicând că şeful uneia din camerele parlamentare nu are ce căuta în CSAT, "în condiţiile în care Parlamentul ar trebui să controleze activitatea instituţiilor care fac obiectul activităţii CSAT".  

La rândul său, Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, a menţionat că sesizarea PNL se referă în principal la încălcarea articolului 1 din Constituţie, privind separaţia puterilor în stat, dar că OUG încalcă şi prevederile articolelor 71 şi 115 din Legea fundamentală a României.

"Noi considerăm că acest articolul 1 e încălcat grav prin faptul că un reprezentant al puterii legislative devine membru într-un organ al puterii executive. Cadrul constituţional stabileşte că natura juridică a CSAT - o autoritate a administraţiei publice centrale, autonomă faţă de Guvern, prezidată de preşedintele României şi supusă controlului Parlamentului", a explicat Chiuraiu.   

În plus, spun liberalii, ordonanţa "încalcă şi prevederile art 71 aliniatul 2 care se referă la incompatibilităţile pentru deputaţi şi senatori", potrivit căruia "calitatea de senator şi de deputat este incompatibilă cu exercitatea oricărei funcţii publice de autoritate cu excepţia celei de membru al Guvernului".

×
Subiecte în articol: politic