x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL își menține decizia de a merge în Parlament cu un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă

PNL își menține decizia de a merge în Parlament cu un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă

29 Oct 2021   •   11:10
PNL își menține decizia de a merge în Parlament cu un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă

PNL își menține decizia de a merge în Parlament cu un guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă, declară vicepreședintele formațiunii Gigel Știrbu. Votul de învestitură ar putea avea loc miercuri.

Gigel Știrbu precizează la RFI că votul de învestitură ar putea avea loc miercuri și face apel la parlamentarii responsabili să susțină acest Cabinet.

„Astăzi, în jurul orelor 15, avem o ședință a unui for de conducere statutar, respectiv Biroul Executiv, în care probabil vom valida mandatul pe care-l va avea premierul desemnat, Nicolae Ciucă și lista Guvernului cu care acesta va merge în fața Parlamentului. Probabil, în cursul zilei de mâine, domnia sa va depune această listă la registratura Parlamentului, urmând ca în cursul săptămânii următoare, cel mai probabil marți vor avea loc audieri în comisii ale miniștrilor desemnați, iar miercuri probabil votul în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului”, spune Gigel Știrbu.

Întrebat dacă PNL merge pe varianta unui guvern minoritar, Gigel Știrbu a răspuns: „Da, aceasta este decizia la acest moment. Nu cred că până la ora când începe ședința acestui for de conducere politic se va mai schimba ceva (...). În acest moment, orice parlamentar român de bună credință trebuie să se gândească în primul și-n primul rând la cei care l-au mandatat cu votul lor și nu la viitorul lui politic, la cum se va poziționa peste o lună, două sau un an de zile, din punct de vedere politic”.

În ce privește șansele reduse de a fi învestit guvernul minoritar, Gigel Știrbu spune că nu s-ar baza pe acest lucru, ci crede că în Parlament sunt oameni care înțeleg gravitatea situației.

Întrebat cine ar urma să voteze un guvern minoritar, vicepreședintele PNL spune că „parlamentarii români din tot spectrul politic”: „Eu nu cred că parlamentarii români sunt niște oi care ascultă efectiv de ceea ce li se spune, eu cred că gândesc cu capul lor (...), sunt cetățeni români responsabili”.

Referitor la eșecul negocierilor PNL cu USR și PSD, Gigel Știrbu afirmă că au existat și discuții despre o majoritate parlamentară: „Le-am oferit posibilitatea să vină alături de noi, dar nu cu membri în Guvern. Există o anumită incompatibilitate doctrinară între PSD și PNL. Le-am explicat că putem discuta pe programul de guvernare, putem prelua din programul lor politic anumite chestiuni normale și de bun simț, le putem prelua în programul de guvernare. Cu USR-ul am discutat aceste lucruri. În primul și în primul rând, în discuțiile cu USR-ul, domniile lor au ridicat în discuție numele miniștrilor, parcă de aici începe un Guvern, de la numele celor care vor deține portofolii, nu de la viziunea generală de ansamblu”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pnl guvern minoritar