Candidatul PNL la Primăria Capitalei va fi desemnat săptămâna aceasta, a anunţat luni copreşedintele partidului Vasile Blaga.
"Candidatul pentru Bucureşti va fi desemnat în această săptămână pe baza analizei sociologice făcute şi va fi anunţat la Consiliul Naţional de Coordonare", a spus Blaga, după şedinţa Comisiei de unificare a PNL.
El a susţinut că europarlamentarul Cristian Buşoi poate fi candidatul PNL la Primăria Capitalei, potrivit analizelor interne.
Copreşedintele liberalilor Alina Gorghiu a afirmat că nu este mulţumită de scorul politic de care se bucură candidaţii PNL în Bucureşti.
"Sunt sectoare unde candidaţii au mult sub scorul politic şi acest lucru nu-mi face niciun fel de plăcere, dar şi eu şi Vasile Blaga şi Cătălin Predoiu, care va prelua această funcţie, avem o misiune foarte clară: să găsim formula câştigătoare pentru fiecare sector. Nu o avem în toate sectoarele în acest moment, dar vă sigur că lucrurile sunt într-un proces continuu, se desfăşoară, se vor face analize în februarie, în martie, de fiecare dată când va fi nevoie pentru a vedea ce îmbunătăţiri trebuie aduse ofertei noastre", a spus Gorghiu.
Ea a precizat că PNL Bucureşti va avea şedinţă miercuri pentru a discuta candidatura la Primăria Capitalei.