x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Un sfert de oră ne-a vorbit Băsescu despre ce rău e Departamentul de situaţii de urgenţă şi doctorul Arafat. Are o chestie personală

Ponta: Un sfert de oră ne-a vorbit Băsescu despre ce rău e Departamentul de situaţii de urgenţă şi doctorul Arafat. Are o chestie personală

03 Feb 2014   •   21:47
Ponta: Un sfert de oră ne-a vorbit Băsescu despre ce rău e Departamentul de situaţii de urgenţă şi doctorul Arafat. Are o chestie personală
Sursa foto: Ponta: Un sfert de oră ne-a vorbit Băsescu despre ce rău e Departamentul de situaţii de urgenţă şi doctorul Arafat. Are o chestie personală

Premierul Victor Ponta susţine că preşedintele Traian Băsescu a spus duminică, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, că este rău faptul că a fost creat un Departament pentru situaţii de urgenţă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru Raed Arafat.

'E adevărat că preşedintele Băsescu, dacă vreţi să vă spun fără să dezvălui vreun secret de stat, un sfert de oră ne-a vorbit despre ce rău facem că facem Departamentul pentru doctorul Arafat. Are o chestie personală care i-a rămas. În CSAT, da, unde, de altfel, a întrebat despre contractele lui Ghiţă, dacă este adevărat. Domnul Opriş i-a zis că nu este adevărat, evident. Deci, un nivel al discuţiilor ciudat, ca să nu mă exprim astfel. Dar, problema domnului Băsescu era de ce-l punem noi pe Arafat', a afirmat Ponta, luni seară, la Antena 3.

În şedinţa de miercurea trecută, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care s-a înfiinţat Departamentul pentru situaţii de urgenţă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În fruntea Departamentului pentru situaţii de urgenţă a fost numit medicul Raed Arafat, care a devenit, astfel, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

×