Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat că pentru social-democraţi refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a se pronunţa pe scandalul dintre putere şi opoziţie legat de Legea pensiilor arată că România nu mai are preşedinte.
Ponta s-a referit la discursul susţinut de Traian Băsescu în faţa celor două Camere ale Parlamentului şi a spus că acesta a reprezentat "vorbele domnului Traian Băsescu", ele neavând nicio valoare pentru PSD.
"Constatăm că România nu mai are preşeidnte. În acest moment, domnul Traian Băsescu este doar preşedintele unui grup de interese, un grup clientelar, mafiot, care se numeşte PDL. Este doar preşedintele Robertei Anastase, al lui Emil Boc şi al celorlalţi care îl susţin", a spus el.
Ponta a afirmat că, prin refuzul lui Traian Băsescu de a se pronunţa pe marginea acuzelor dintre putere şi opoziţie în legătură cu modul de adoptare a Legii pensiilor, acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute la articolul 80 din Constituţie.
"Domnul Traian Băsescu a dovedit că nu mai este preşedintele României, că s-a aflat aici (în Parlament - n.r.) doar pentru a certifica frauda comisă de Roberta Anastase şi deputaţii PDL la momentul adoptării frauduloase a legii pensiilor. Domnul Traian Băsescu ar fi avut şansa să redevină preşedintele României, să îndrepte frauda şi să ceară Parlamentului să reia discuţiile pe Legea pensiilor, anunţând (...) că nu va promulga o lege adoptată prin fraudă", a declarat preşedintele PSD.
Ponta a spus despre Băsescu că ar fi "un om care conduce un grup infracţional care luptă împotriva populaţiei României".
Mediafax