x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: CCR să redevină instanţa supremă, finală, pentru marile probleme constituţionale, nu o instanţă de drept comun

Ponta: CCR să redevină instanţa supremă, finală, pentru marile probleme constituţionale, nu o instanţă de drept comun

25 Apr 2013   •   14:07
Ponta: CCR să redevină instanţa supremă, finală, pentru marile probleme constituţionale, nu o instanţă de drept comun

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat joi dorinţa ca instituţia Curţii Constituţionale să redevină până în anul 2016, când urmează să fie numiţi viitorii judecători ai CCR, la statutul de instanţă 'supremă, finală, care se ocupă de marile probleme constituţionale', şi nu o instanţă de drept comun. 'CCR, şi trebuie clar precizat că nu este vorba despre o instanţă de drept comun şi cu atât mai mult o instanţă care rezolvă zi de zi nişte cauze care sunt aduse în faţa ei, că este o instituţie juridico-politică ce intervine doar în acele cazuri cu totul speciale. CCR a ajuns să funcţioneze ca o instanţă de drept comun, care în fiecare zi are nu ştiu câte cauze pe rol şi cred că nu acesta este scopul şi ideea existenţei CCR. (...) Îmi doresc o discuţie cu membrii actuali, prin care să revenim la ideea iniţială a CCR - acea structură supremă, finală a marilor probleme constituţionale, şi nu o instanţă comună', a afirmat Ponta în timpul dezbaterii "Statutul magistratului şi independenţa justiţiei", organizată de Forumul Constituţional în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România.

Premierul a susţinut că va trebui purtată o discuţie şi cu privire la criteriile de selectare a judecătorilor CCR. 'Nu ştiu dacă ar trebui pus în Constituţie sau în legea organică criteriile de selecţie a judecătorilor la CCR, dacă este nevoie să restrângem aria de selecţie la magistraţi, la judecători de la Înalta Curte sau dacă lăsăm, cum este acum, preşedintelui şi Parlamentului posibilitatea de a numi din orice zonă a societăţii, doar pe baza acelor criterii de vechime. E o decizie pe care putem să o luăm numai în baza consultărilor. În 2016 vor fi numiţi viitorii judecători, deci avem timp să găsim o soluţie bună', a spus Ponta.

×