Liderul PSD Victor Ponta a declarat astăzi, la Deva, că preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, este "un fel de Ali Baba, şeful hoţilor din PDL", susţinând că aceasta ar fi numărat într-un mod "fraudulos, banditesc" voturile la legea pensiilor.
"În orice ţară democratică, Roberta Anastase ar fi fost arestată, nu Vîntu sau o asistentă de la Giuleşti. Pentru Roberta Anastase 80 de voturi înseamnă 170. Roberta Anastase este un fel de Ali Baba, şeful hoţilor din PDL. Modul fraudulos, banditesc, în care 80-82 de deputaţi au fost număraţi de Roberta Anastase ca fiind 170 este o infracţiune evidentă şi un atac împotriva democraţiei româneşti", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Acesta a adăugat că, dacă acest lucru s-a întâmplat în văzul tuturor, în faţa televiziunilor, este şi mai periculos.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că formaţiunea social-democrată va contesta Legea sistemului unitar de pensii publice la Curtea Constituţională.
El a afirmat că, pe lângă atacul de neconstituţionalitate a Legii pensiilor, PSD va formula şi o sesizare împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, sesizare care ar putea fi înaintată nu doar Biroului Permanent al Camerei, ci şi în justiţie.
"Strângem dosarul fraudelor Anastase. Nu este prima dată când votul în Camera Deputaţilor este fraudat. Aseară (miercuri seară - n.r.) Roberta Anastase a anunţat un vot de peste 170, în timp ce pe toate imaginile filmate de televiziuni se puteau număra cel mult 80 de deputaţi prezenţi în plen. Vom strânge la acest dosar al fraudelor Anastase toate voturile viciate şi vom depune acest dosar şi la Camera Deputaţilor şi la instituţiile abilitate ale statului. Va veni momentul când doamna Anastase va răspunde nu doar politic pentru aceste fraude, ci şi juridic", a declarat Ponta.
Citește pe Antena3.ro