x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Guvernul Boc trebuie să demisioneze pentru că şi-a angajat răspunderea pe o lege neconstituţională

Ponta: Guvernul Boc trebuie să demisioneze pentru că şi-a angajat răspunderea pe o lege neconstituţională

25 Ian 2012   •   09:49
Ponta: Guvernul Boc trebuie să demisioneze pentru că şi-a angajat răspunderea pe o lege neconstituţională

Presedintele PSD, Victor Ponta a declarat, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul USL, ca se bucura de decizia Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea legii comasarii alegerilor.

'Este ultima lovitura pe care Guvernul Boc trebuie sa o accepte si Guvernul Boc trebuie astazi sa demisioneze tinand cont ca si-a angajat raspunderea pe o lege declarata nedemocratica si neconstitutionala', a spus Ponta.

Pe de alta parte, Ponta a mentionat ca in cadrul intalnirii cu ambasadorii UE de la Bucuresti a reluat acuzatiile aduse de Guvernul Boc la adersa USL, si anume ca Opozitie ar fi cerut suspendarea fondurilor europene pentru Romania.

'I-am asigurat ca USL n-a cerut niciodata, in niciun fel, nimic referitor la fondurile europene (...) De la cabinetul comisarului european Han, Comisarul European pe Dezvoltare Regionala, veti avea o declaratie oficiala care sa arate ca Opozitia nu a cerut niciodata taierea fondurilor europene', a explicat presedintele PSD.

Ponta a mai afirmat ca regreta iesirea "necontrolata" a lui Traian Basescu. "Nu-mi doresc si nu voi ajunge in fruntea unui guvern USL pus de Traian Basescu. Noi nu avem ce sa primi de la Traian Basescu", a spus Ponta, care a mai precizat ca "ne aflam intr-un moment de criza maxima, in care toate fortele pozitive trebuie sa se uneasca".

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca orice disensiune intre partidele care formeaza USL este exclusa si ca cei care lanseaza astfel de "diversiuni" sunt "fosti jurnalisti sau comentatori".

"Nu jandarmii, nu pedelistii sunt unitatile care lupta cel mai disciplinat alaturi de Basescu. Unitatea care lupta pana la capat este unitatea alcatuita din fosti comentatori si fosti jurnalisti, care creeaza in fiecare zi disensiuni, ultima dintre ele fiind legata de asa-zise disensiuni in interiorul USL. Afirm foarte clar, USL este mai unita si mai hotarata ca oricand, a dovedit ca rezista tuturor atacurilor si diversiunilor", a spus presedintele PNL.

Antonescu a admis ca exista pareri diverse in USL pe marginea propunerii ca Opozitia sa demisioneze din Parlament, insa a asigurat ca liderii Uniunii "au maturitatea de a lua o hotarare impreuna si de a o respecta toti".

"Vom avea o reactie comuna. Este exclusa o reactie, in care spera unii, ca un partid sa faca ceva, iar un alt partid sa faca altceva. Vom aplica o solutie si o actiune comuna", a spus Antonescu.

Presedintele PNL s-a referit si la unele declaratii ale unor parlamentari liberali care s-au opus demisiei in bloc din Parlament si a precizat ca astfel de declaratii sunt doar in nume personal. "Este dreptul lor sa faca declaratii, chiar daca orice declaratii comporta anumite riscuri, pana nu s-a luat o decizie", a spus Antonescu. (V.M.)

×