x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta îl atacă pe Antonescu: Ne spune nouă una, alta le spune colegilor şi alta presei

Ponta îl atacă pe Antonescu: Ne spune nouă una, alta le spune colegilor şi alta presei

de Veronica Micu    |    16 Dec 2013   •   13:27
Ponta îl atacă pe Antonescu: Ne spune nouă una, alta le spune colegilor şi alta presei
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, astăzi, întrebat cum comentează declaraţiile lui Crin Antonescu din şedinţa de vineri a conducerii PNL, că dacă acestea sunt adevărate, atunci liberalul şi-a minţit colegii.

"Am văzut, nu știu dacă sunt adevărate. Dacă sunt, domnul președinte Antonescu și-a mințit colegii asupra realității. Am fost 12 persoane cel puțin, când am discutat să se voteze de către Parlament. Când a existat propunerea din partea domnului Antonescu de a da OUG, ca și la Roșia Montană, dacă dau eu – e în regulă, dacă ajunge în Parlament – e contra. E adevărat că luni, apoi, domnul Antonescu mi-a spus că nu ar mai vota. Nu am vorbit niciodată și nici nu am știut de acele modificări la codul penal, asta e adevărat. Dar nu ar fi pentru prima dată când domnul Antonescu ne spune una nouă, alta colegilor săi și alta presei. Ne-am obișnuit", a spus Ponta.

Crin Antonescu a facut acuzaţii la adresa premierului Victor Ponta în cadrul şedinţei Biroului Politic National PNL de vineri, afirmând că, în privinţa legii amnistiei, acesta a insistat pornind de la o "idee stupidă", asa cum a făcut şi în cazul Roşia Montană şi a spus că există riscul ca marţi PSD şi Guvernul să încerce să treacă legea. Pesurse.ro a publicat o înregistrare audio completă cu Crin Antonescu din timpul şedintei. Conform acele stenograme, liderii USL ştiau ce urma să se voteze în Parlament marţea trecută.

×