Premierul Victor Ponta, președinte al PSD, a afirmat că este posibil ca în cursul zilei de miercuri să desemneze un nou ministru al Finanțelor, condiția principală fiind însă finalizarea proiectelor Codului fiscal și Codului de procedură fiscală.
"Este posibil să-l avem până miercuri. Cu siguranță voi discuta întâi cu președintele Iohannis, care, sigur, are atribuția constituțională de a numi noul ministru. Nu vreau să afle din presă, vreau să afle de la mine numele noului ministru, și după aceea cu colegii din PSD și coaliție și vă vom înștiința și pe dvs. Dacă terminăm Codul fiscal până miercuri, da, ne ocupăm și de persoana ministrului. Acum e important să finalizăm aceste două texte și până atunci cred că găsim și persoana potrivită", a declarat Victor Ponta, luni, la Senat, la finalul unei întâlniri a coaliției de guvernare.