Premierul Victor Ponta a declarat, în cadrul şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, că noul Guvern "va continua programul de guvernare aprobat de senatori şi deputaţi în 21 decembrie 2012". Ponta le-a mulţumit liberalilor în plenul Parlamentului pentru participarea la guvernare şi pentru faptul că împreună cu aceştia a fost dusă la îndeplinire "o parte importantă din programul de guvernare".
Cele mai importante declaraţii ale lui Victor Ponta:
- Suntem în această situaţie în urma demisiei prezentate de către membri ai Guvernului, reprezentanţii PNL. Înţeleg decizia şi o accept, mulţumesc colegilor liberali care alături de echipa guvernare au dus la îndeplinire o parte importantă din programul de guvernare
- Mulţumesc tuturor celor care au făcut parte din Guvern, colegilor liberali. Precizez foarte clar că acest Guvern continuă programul de guvernare aprobat de senatori şi deputaţi în 21 decembrie 2012. Este un program construit în cadrul USL şi cred că trebuie adus la îndeplinire până la următoarele alegeri din 2016.
- Asigur membrii Parlamentului şi cetăţenii că toate direcţiile programului vor fi respectate
- Nu se pune problema schimbării cotei de 16%
- Fac un apel către toţi oamenii politici de a duce bătălia politică în limitele democratice. Avem responsabilitatea cu toţii să arătăm că România este o ţară democratică, europeană
- Vreau să îmi exprim speranţa că vom aplica astăzi nu doar prevederile foarte clare, explicite din articolului 85, aliniat 3 din Constituţie, prevederi de care s-au folosit şi Guvernul Tăriceanu în 2007 şi Guvernul Boc în 2009. Îmi exprim speranţa că, dincolo de declaraţii politice, preşedintele României va respecta Decizia 98 din 2008 a CCR în care lucrurile sunt foarte clare (..) ca să citez: "Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român - adică Parlamentul - este un act obligatoriu pe care preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei" - este citatul din Decizia 98 pe 2008 a Curţii Constituţionale
- Când mă refer la context dificil mă refer atât, evident, la ceea ce se întâmplă în ţara vecină Ucraina, acolo unde din păcate există conflicte, încălcări ale dreptului internaţional şi faţă de acestea sunt convins că Parlamentul României se va pronunţa alături de Guvern (...) şi de partenerii noştri transatlantici. Avem însă şi o instabilitate internă care va exista până în luna decembrie atunci când actualul preşedinte îşi va încheia mandatul, o instabilitate care constă nu doar în declaraţii politice (...), ci în foarte foarte multe contestări, foarte multe piedici puse activităţii Parlamentului, în primul rând, şi Guvernului
- Fac un apel către toţi oamenii politici să responsabili de a duce bătălia politică în limitele sale democratice, şi de a nu apela la subiecte care pot inflama conflicte interetnice, conflicte sociale pe care nimeni nu şi le doreşte şi care nimeni nu le poate controla. Avem responsabilitate cu toţii, indiferent că suntem la putere sau în opoziţie, să arătăm că România este o ţară democratică, o ţară europeană, care respectă drepturile minorităţilor, o ţară care găseşte soluţii la toate problemele sale şi să nu ne raliem capcanelor în care extremiştii, pe care îi vedem din păcate seară de seară la diverse posturi TV, vor să ne ducă
- În 2014, la nivelul Uniunii Europene un nou Parlament European, o nouă Comisie Europeană se vor forma, iar România trebuie să fie o ţară puternică, o ţară stabilă pentru a-şi apăra interesele şi pentru a-şi promova proiectele la nivelul Uniunii Europene
- Aşa cum în primul guvern, atunci când am venit în faţa dumneavoastră, am avut încrederea dumneavoastră şi a partenerilor de guvernare pentru a promova oameni tineri, din zona tehnocrată. Am vrut să folosesc şi acest prilej pentru a aduce în prin planul deciziilor la nivel guvernamental oameni sub 40 de ani, ani, oameni cu pregătirea academică excepţională, cu rezultate în zona privată. Este un mesaj pe care trebuie să-l dăm cu toţii, cei aflaţi acum la putere sau în opoziţie, acela că există doi căi de acces spre funcţiile publice importante: există o pepinieră politică, evident, a partidelor din care noi facem parte, dar aceasta nu e niciodată suficientă
- Cred că de fiecare dată trebuie să adăugăm tehnocraţi, oameni tineri, oameni care s-au afirmat dincolo de hotarele României şi au curajul şi puterea de a încerca să facă ceva bun pentru ţara lor. Îmi asum acest pariu, acest risc şi vreau să vă rog să daţi, cel puţin la început, un credit de încredere unor oameni tineri, competenţi care vor să servească interesele ţării pe care cu toţi ar trebui să o servim în acelaşi fel.