x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lider PNL: Numirea lui Ponta, un afront adus în primul rând partenerului nostru strategic, SUA

Lider PNL: Numirea lui Ponta, un afront adus în primul rând partenerului nostru strategic, SUA

de Redacția Jurnalul    |    21 Aug 2023   •   14:00
Lider PNL: Numirea lui Ponta, un afront adus în primul rând partenerului nostru strategic, SUA

Vicepreședintele PNL Pavel Popescu critică numirea lui Victor Ponta în funcția de consilier onorific al premierului: „Este un afront adus în primul rând partenerului nostru strategic, Statele Unite ale Americii, să îl numești într-o asemenea poziție pe Victor Ponta”.

„Numirea fostului premier Victor Viorel Ponta în poziția de consilier onorific al prim-ministrului este nici mai mult, nici mai puțin decât un veritabil "middle finger" arătat partenerilor noștri euro-atlantici, care și-au pus încrederea în România ca actor cheie la nivel regional în proiecte majore precum reconstrucția Ucrainei și protejarea valorilor democratice în lupta împotriva autocrațiilor. Nu mă tem să o spun: este un afront adus în primul rând partenerului nostru strategic, Statele Unite ale Americii, să îl numești într-o asemenea poziție pe Victor Ponta, omul ce discreditează săptămânal la TV cel mai bun prieten al României - SUA, omul Partidului Comunist Chinez, cu atât mai mult într-un domeniu sensibil precum cel al relațiilor economice internaționale”, scrie, pe Facebook, Pavel Popescu.

El afirmă că Victor Ponta este „un aliat al fasciștilor de la AUR, consilier asumat al lui George Simion și unul dintre cei mai mari oponenți ai Ucrainei în discursul public”.

„De la începerea războiului lui Putin împotriva Ucrainei, Ponta nu a ratat nici măcar o ocazie să iasă la televizor să bagatelizeze eforturile României de a ne sprijini vecinul în războiul de agresiune pentru a-i alunga pe ruși din țară. Victor Ponta a fost premierul care a semnat 10 memorandumuri de înțelegere cu Republica Populară Chineză, între care memorandumul secret cu Huawei, prin care era promis sprijin pentru participarea companiei chineze la structuri critice, de securitate, dar și o înțelegere pentru centrala de la Cernavodă, care era promisă, de asemenea, chinezilor. Ponta a fost cel care a insistat ca România să ridice relațiile cu China la nivel de parteneriat strategic, în ciuda tuturor îngrijorărilor de securitate față de această țară prezentate la nivelul comunității euro-atlantice. Nu a ratat nici măcar o ocazie să își manifeste simpatia pentru China. Omul s-a și însurat la Beijing, după ce a făcut toate eforturile de care a fost capabil să ne arunce, la pachet cu resursele noastre strategice, în mâinile unei puteri care caută deseori să dezbine ordinea internațională bazată pe reguli”, adaugă liberalul.

El îi cere lui Marcel Ciolacu să „reconsidere” numirea lui Ponta în funcția de consilier onorific al premierului.

„Ca vicepreședinte al unui partid de coaliție, în spiritul pragmatismului care știu că vă caracterizează, domnule premier Marcel Ciolacu, vă sfătuiesc să reconsiderați această numire care nu vă face cinste și care cu siguranță nu face cinste țării pe care, vremelnic, ați ajuns să o administrați”, încheie Popescu.

Fostul premier Victor Ponta a fost numit vineri consilier onorific al prim-ministrului în domeniul relațiilor economice internaționale, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: pavel popescu Victor Ponta