Preşedintele Klaus Iohannis efectuează de duminică până marţi o vizită oficială la Madrid, unde se va întâlni cu regele Spaniei, Felipe al VI-lea, cu premierul spaniol, Mariano Rajoy, cu preşedintele Senatului, Pio Garcia-Escudero, şi cu comunitatea de români din această ţară.
Şeful statului este însoţit în vizita externă de soţia sa, Carmen Iohannis, fiind invitat de regele Felipe al VI-lea şi de regina Letizia. Din delegaţie mai fac parte consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu, Leonard Orban, secretarul de stat în MAE George Ciamba.
"Vizita constituie un moment de referinţă al dialogului bilateral româno-spaniol la cel mai înalt nivel, fiind totodată primul contact oficial la nivel de şef de stat între dl preşedinte Klaus Iohannis şi suveranul spaniol Felipe al VI-lea, proclamat rege pe 19 iunie 2014", arată Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Iohannis va fi primit luni la Palatul Zarzuela, reşedinţa oficială a suveranului, de regele Felipe al VI-lea, cu care va avea convorbiri oficiale. Ulterior, şeful statului va fi primit la Palatul Moncloa de premierul spaniol Mariano Rajoy, cu care va avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale. Cei doi vor susţine o declaraţie comună de presă.
Tot luni preşedintele Iohannis şi soţia sa vor participa la dejunul oferit de regele Felipe al VI-lea şi regina Letizia. La acest dejun oficial vor participa şi preşedintele Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, preşedinţii Camerei Deputaţilor, Senatului, Tribunalului Suprem şi Tribunalului Constituţional, personalităţi din mediile politic, economic, academic, cultural, reprezentanţi ai comunităţii române din Spania.
Luni, şeful statului se va întâlni şi cu comunitatea de români din Spania, iar marţi va fi primit de preşedintele Senatului spaniol, Pio Garcia-Escudero.
Aceasta este cea de-a 11 vizită oficială a şefului statului de la preluarea mandatului. Preşedintele Iohannis a efectuat prima vizită oficială la Bruxelles, iar apoi a mers în Franţa, Republica Moldova, Germania, Polonia, Ucraina, Italia, Polonia, Vatican şi Croaţia.
Sursa: Agerpres