x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Președintele Klaus Iohannis a fost numit „criminal” în Piața Universității

Președintele Klaus Iohannis a fost numit „criminal” în Piața Universității

de Ion Alexandru    |    22 Dec 2020   •   08:36
Președintele Klaus Iohannis a fost numit „criminal” în Piața Universității

Președintele Klaus Iohannis a avut parte, ieri, de un eveniment neplăcut, în timp ce depunea o coroană de flori la monumentul Revoluției Române din Piața Universității.

Un cetățean s-a apropiat de zona în care se afla șeful statului, strigându-i că este „spion german”. „Câte femei gravide ai nenorocit, criminalule?! Ești spion german! Rușine ”, l-a acuzat bărbatul. Persoana în cauză a fost ridicată de jandarmi și condusă la unitatea de poliție, pentru a fi sancționată pentru tulburarea liniștii publice.

Klaus Iohannis a participat, ieri, la un scurt moment de comemorare a eroilor Revoluției din decembrie 1989, ținând un moment de reculegere.

Pe 21 decembrie 1989, în București izbucnea Revoluția care a dus la căderea regimului comunist. După o noapte de foc, Ceaușescu fugea, puterea rămânând scurtă vreme în mâinile poporului din stradă. Manifestațiile începute la Timișoara, în 15 decembrie 1989, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés, însoțite de o reprimare sângeroasă, dar și de declararea orașului liber de comunism, în 20 decembrie 1989, și-au găsit ecoul la București în 21 decembrie.

×