Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul instanţei supreme împotriva preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, pentru a face cercetări privind comiterea infracţiunii de fals în declaraţii.
În urma verificărilor declaraţiilor de avere şi de interese pornite în urma mai multor articole de presă, potrivit comunicatului ANI, inspectorii de integritate au constatat că în declaraţia de avere aferentă anului fiscal 2007, Mircea Geoană a declarat veniturile soţiei sale Mihaela Geoană, încasate cu titlu de dividende de la Topcont Invest SRL, mai mici decât cele reale. El a trecut 100.000 de RON, iar potrivit documentelor de la instituţiile statului "rezultă o differentă de 90.400 de lei".
Suspiciune legată de cumpărarea unui teren la subpreţ
Inspectorii de integritate au mai constatat că terenul de 9.955.55 mp, achiziţionat în anul 2005 de Mihaela Geoană prin cumpărarea de la Barba Octavian Vasile şi Barba Elena Nicoleta, (constând în 70% cota indiviză din 17 loturi de teren scoase din circuitul agricol situate în intravilanul Bucureştiului sector 1, plus imobilul din strada Uruguay) a fost achiziţionar cu un preţ (48.300 de euro) mult subevaluat faţă de preţul real practicat pe piaţa imobiliară din acel an.
ANI precizează că preţul real - 696.888 de euro - era de 14 ori mai mare decât preţul plătit. În cursul anului 2006, la 17 ianuarie, Mihaela Geoană şi-a primit banii înapoi, iar foştii proprietari au reintrat în posesia cotei din teren, ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare prin convenţie autentificată între cele două părţi. Nici terenul, dar nici suma de 48.300 de euro nu au fost trecute în declaraţiile de avere completate şi depuse de Mircea Geoană la Senat, în data de 26 decembrie 2006.
Apare şi un off-shore despre care ANI nu a putut obţine informaţii. Inspectorii ANI sesizează nereguli şi în legătură cu achiziţionarea de către soţia lui Mircea Geoană a unui apartament ce urmează a fi construit în Bucureşti şi a două locuri de parcare în valoare de 733.000 de euro, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între soţia lui Geoană şi SC Cefin Real Estate Residence SRL.
Antecontractul nu conţine o încheiere notarială autentificată sau o dată certă, putând fi redactat şi antedatat oricând, în opinia ANI. Inspectorii de integritate spun că nu au putut obţine mai multe informaţii legate de această tranzacţie, întrucât părţile sociale ale firmei Cefin Real Estate Residence SRL sunt deţinute în proporţie de 100% de off-shore-ul luxemburghez "6A Investment SA".
ANI a mai precizat că, pentru anii 2006, 2007 şi 2009, Mircea Geoană nu figurează cu venituri declarate şi înregistrate. Totodată, ANI precizează că, deşi avea obligaţia legală, senatorul Mircea Geoană nu a menţionat ori a menţionat eronat în declaraţiile de avere depuse în 2006 şi 2008, veniturile "bunurile proprii, comune şi cele deţinute în indiviziune", bunuri deţinute sau realizate cu familia sa. Până la soluţionarea cazului de către Parchet, verificările ANI privind controlul averii au fost suspendate.
Până la ora actuală soţii Geoană nu au avut nici o reacţie, însă colegi de-ai săi de partid nu văd cu ochi buni acţiunea ANI în contextul alegerilor care vor avea loc pentru alegerea unei noi conduceri a PSD. Reamintim că joi ANI a reclamat-o la parchet pe Luminiţa Plăcintă, senator PD-L.