x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prima mare dezbatere privind proiectul regionalizării - pe 2 aprilie

Prima mare dezbatere privind proiectul regionalizării - pe 2 aprilie

30 Mar 2013   •   20:32
Prima mare dezbatere privind proiectul regionalizării - pe 2 aprilie

Prima mare importantă dezbatere privind proiectul regionalizării va avea loc la Academia Română pe data de 2 aprilie, a declarat Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

'Vor fi invitaţi toţi cei care au lucrat şi lucrează în diverse structuri, la proiectele de regionalizare şi descentralizare, urmând a fi prezentat şi dezbătut un prim Raport de progres, dar şi criteriile care stau la baza regionalizării, acţiune ce va fi urmată, pe o perioadă de câteva luni, de multiple dezbateri la nivel naţional", a precizat Liviu Dragnea.

El a spus că ''este o datorie istorică şi civică" pentru toţi preşedinţii de Consilii Judeţene, primarii localităţilor, dar şi pentru toţi liderii locali din PSD, ''să sprijine proiectul regionalizării, explicând cetăţenilor necesitatea implementării proiectelor în 2013", deoarece dacă în acest an nu se demarează procesul ''va fi foarte dificil ori aproape imposibil" să mai fie realizat ,,în următorii şapte ani".

''În 2013 fiecare stat membru al UE negociază cu CE acordul de parteneriat, adică programele operaţionale, modul cum vor fi cheltuiţi banii alocaţi. Pe o structură administrativă am fost la Bruxelles, am vorbit cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, inclusiv cu comisarul european pe domeniu, şi am obţinut angajamentul lor de a negocia cu România plecând de la ideea că vom înfiinţa regiunile până la finele anului. Dacă nu le înfiinţăm şi intrăm în 2014 tot cu actuala structură teritorial-administrativă, în următorii şapte ani nu o mai putem face pentru că va fi foarte greu, aproape imposibil să mai schimbăm această structură pe parcursul unui exerciţiu financiar care a fost negociat", a explicat Liviu Dragnea în cadrul Conferinţei Judeţene de alegeri din PSD Bacău.

În context, referindu-se la stadiul în care se află proiectul regionalizării faţă de termenele angajate cu Bruxelles, ministrul Dragnea a precizat, în declaraţia pentru Agerpres, că ''în acest moment România este în situaţia în care poate să ducă la capăt regionalizarea", existând ''un calendar de acţiune".

Citeste aici articolul complet.

×
Subiecte în articol: dragnea regionalizare