x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după refuzul premierului de a da curs invitației la consultări

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după refuzul premierului de a da curs invitației la consultări

06 Sep 2018   •   14:28
Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după refuzul premierului de a da curs invitației la consultări

Klaus Iohannis are o primă reacție după ce Viorica Dăncilă nu s-a prezentat la întâlnirea convocată de președinte.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o invitație la consultări Prim-ministrului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în vederea clarificării unor aspecte ce țin de rectificarea bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018”, scrie comunicatul de presa trimis de Cotroceni.

”Președintele Klaus Iohannis și-a manifestat, astfel, întreaga disponibilitate la dialog cu Prim-ministrul Viorica Dăncilă, în vederea identificării unei soluții care să permită Guvernului să adopte proiectul rectificării bugetare respectând exigențele constituționale.

Cu toate acestea, Premierul a ignorat invitația la dialog a Președintelui României și a supus spre aprobare în ședința de guvern proiectul rectificării bugetare fără avizul CSAT.

Președintele României își exprimă îngrijorarea în legătură cu situația creată, care evidențiază un precedent periculos, prin depășirea unor linii de predictibilitate în raporturile instituționale, așa cum sunt ele stabilite în arhitectura statului.

Un dialog care să conducă la o soluție reală ar fi putut avea loc în condițiile în care Guvernul ar fi așteptat să aibă loc consultările de la Palatul Cotroceni, înainte să adopte rectificarea bugetară. În acest context, în cadrul unei discuții instituționale, și nu al unei consultări, ale cărei premise au devenit caduce, joi, 6 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni a avut loc o întâlnire între consilierii prezidențiali Cosmin Marinescu, Departamentul Politici Economice și Sociale, Mihaela Ciochină, Departamentul Legislativ, și Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice, respectiv Tudorel Toader, ministrul justiției.”

×