Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se va reuni, mâine, într-o ședință condusă de președintele Klaus Iohannis, care va începe la ora 15,00, la Palatul Cotroceni, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Sursa citată precizează că pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte precum starea de securitate din Ucraina și implicațiile pentru România, stadiul proceselor de asociere politică și economică cu Uniunea Europeană și de integrare euroatlantică a statelor din Balcanii de Vest, stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacității de luptă a Armatei României, proiectul de lege privind planificarea apărării, concluziile rezultate în urma desfășurării exercițiilor și antrenamentelor de mobilizare, în anul 2014, pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare.
De asemenea, în cadrul ședinței CSAT, vor fi abordate teme precum activitatea Consiliului Operativ al Securității Cibernetice, în anul 2014, și evoluțiile înregistrate în spațiul cibernetic, activitatea Centrului National de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică — CERT-RO, în anul 2014, regulamentul de organizare și funcționare al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetica — CERT-RO, provocările actuale generate de migrație în contextul securitar din zone cu potențial terorist, activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Țării în anul 2014, precum și stadiul îndeplinirii hotărârilor adoptate de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării în anul 2014.
Totodată, conform Administrației Prezidențiale, "pe timpul ședinței vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională".